Magda Vasiliu a vorbit despre emanciparea femeii. „Pe copiii de azi părinții îi duc la cursuri de gătit”

Share

Magda Vasiliu a decis să vorbească despre emanciparea femeii și diferențele dintre generații, prin intermediul unei rețele de socializare.

„Emanciparea femeii a distrus femeia”

„Știu că voi fi mâncată de vie de feministe, dar nu mă pot abține. 8 martie este mereu prilejul perfect pentru tot felul de proteste. Femeile se plâng că sunt mai prost plătite decât bărbații, că nu au acces la aceleași joburi, că sunt, pe scurt, discriminate. Tot de 8 martie, zeci de persoane evocau cu nostalgie și regret scene din copilărie în care mama părea sau poate chiar era centrul universului. Așa-zisa emancipare a femeii a distrus, practic, femeia.

Bunicile, străbunicile noastre trăiau până la 80-90 de ani, erau casnice, creșteau copii, schimbau rețete, mergeau la teatru, la operă, pictau, găteau pentru mese memorabile cu prietenii, planificau vacanțe, se coafau constant, purtau ciorapi de mătase cu dungă, port-jartier și pantofi cu toc. Aveau timp să culeagă levănțică și să o pună în șifonier printre rufe, la fel cum aveau timp să întindă la uscat flori de tei.

Citeau, scriau, nu erau așa «emancipate» ca noi, care nu mai ieșim din blugi, nu mai purtăm tocuri, facem un duș în grabă, mâncăm de la fast-food, ne întindem părul cu placa (altceva oricum n-am ști să facem), cu prietenii ne vedem rar și atunci când ne vedem comandăm mâncare. Suntem veșnic alergate, obosite, sătule de tot și de toate. Și asta pentru că am fost proaste. Când am vrut cariere, joburi etc., trebuia să ne asigurăm că bărbații pot și vor să gătească, să spele, să calce etc. Nu ne-am asigurat și ne-am trezit cu toate pe cap.

Dacă pe noi ne învățau bunicile/mamele să gătim, pe copiii de azi părinții îi duc la cursuri de gătit. Cine dracu’ mai are timp să-i învețe? Străbunicile și bunicile noastre aveau tihnă, liniștea mentală de a crea oameni, caractere. Noi, în grabă, mereu pe fugă, mereu în contratimp de vreo 30 de ani încoace, creăm doar indivizi. Așa că nu știu cum o fi mai bine”, a scris Magda Vasiliu pe o rețea de socializare…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news