Home Stiri Mondene Mâinile încrucişate şi capacitatea maximă a creierului

Mâinile încrucişate şi capacitatea maximă a creierului

Data publicării: Data actualizării:
https://yve.ro/wp-content/uploads/2017/03/Mâinile-încrucişate-şi-capacitatea-maximă-a-creierului.jpg

Potrivit statisticilor, noi ne folosim creierul doar în proporţie de 10%, ceea ce reprezintă un număr destul de mic faţă de 100%, caz în care am fi fost cu toţii consideraţi adevărate genii.

1

Chiar şi aşa, Bruce Lipton, un renumit cercetător american, spune că anumite trasee neuronale ale creierului pot fi activate şi, astfel, să reuşim să folosim la maximum capacitatea acestuia. Structura anatomică ne arată că partea dreaptă a corpului este controlată de cea stângă şi viceversa, iar în momentul în care ne ţinem mâinile încrucişate, cele două emisfere ale creierului se reglează, funcţionând simultan.

Emisfera dreaptă se ocupă de partea creativă, de emoţii, sentimente etc., pe când cea stângă, de lucrurile matematice şi atenţia la detalii. În momentul în care cele două sunt echilibrate, se ajunge la un nivel superior de inteligenţă.

Această descoperire este deosebit de importantă, întrucât omul foloseşte doar una dintre cele două emisfere începând cu vârsta de șapte-opt ani, lucru care va continua şi la vârsta adultă…

Totuşi, chiar şi aşa, există anumite exerciţii care vin în ajutorul celor care doresc să îşi controleze propriul corp şi, implicit, să folosească ambele emisfere ale creierului. Aceste exerciţii includ: vederea binoculară, spaţială, ascultarea, coordonarea ochi-mâini etc.

Abonează-te pe:Yve.ro news

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site web

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies