Margherita de la Clejani este anchetată într-un nou dosar penal, de data aceasta fiind vorba despre proveniența maimuței pe care o deține.
Consilierul general din Primăria Capitalei, Tudor Ionescu, a depus o plângere pe numele Margheritei referitoare la faptul că maimuța sa a fost tratată necorespunzător.
Presa a surprins imagini cu artista în timp ce își brusca animalul de companie, ajungând chiar să îl lovească.
„În urma imaginilor pe care presa le-a arătat cu cele două persoane care plimbau acel primat prin București și îl manevrau într-o manieră foarte bruscă, fiind chiar lovit la un moment dat, am trimis două sesizări, una către Garda de Mediu și una către Poliția Națională, cu privire la aceste rele tratamente, pentru că așa sunt ele încadrate, și cu privire la documentele de proveniență ale acelui animal, pentru că vorbim de un animal sălbatic care are anumite documente prin care se poate verifica dacă nu provine din braconaj”, a declarat Tudor Ionescu.
După sesizarea făcută, autoritățile au deschis dosar penal pentru a ancheta dacă maimuța este deținută legal sau provine din braconaj.
Margherita de la Clejani se afișează des în mediul online cu maimuța respectivă și o ia cu ea peste tot.
Viorica de la Clejani a vorbit despre cât de mult îndrăgește acest animal, Lio, și a explicat de unde îl are.
„Maimuța e a unui prieten din străinătate și mi-o aduce mie din când în când.
Eu m-am atașat foarte tare de ea, datorită faptului că copilașii mei s-au făcut mari, nu-mi mai acordă atenție, iar Lio e ochii mei din cap”, a declarat Viorica din Clejani într-o emisiune de televiziune.
Margherita de la Clejani este implicată și în scandalul iscat în urma accidentului rutier pe care l-a provocat în urmă cu mai bine de o săptămână.
Aceasta este suspectă că ar fi fost sub influența unor substanțe interzise atunci când se afla la volan.
Părinții săi au decis să nu mai facă declarații pentru o perioadă despre acest subiect dureros pentru ei.
„Am decis ca, pentru o perioadă, să nu mai dăm declarații în spațiul public.
Avem încredere în instituțiile statului român și suntem pe deplin convinși că își vor îndeplini atribuțiile cu profesionalism, conform competențelor și legislației în vigoare.
Mulțumim presei care a demonstrat respect față de deontologia profesională și ne-a fost alături, permițându-ne și nouă să ne spunem punctul de vedere…
Să auzim de bine! Vă rugăm să respectați decizia noastră și dreptul la viață intimă al fiecărei persoane!”, au transmis de Ioniță și Viorica de la Clejani prin intermediul social media.
Sursa: viva.ro