Maria Dragomiroiu, despre renunțarea la cariera artistică și secretul părului său impecabil

Share

Maria Dragomiroiu, în vârstă de 63 de ani, este una dintre cele mai apreciate și cunoscute interprete de muzică populară. Aceasta are o carieră impresionantă, de circa 40 de ani, iar multă lume este curioasă dacă are de gând să se retragă sau, dimpotrivă, să susțină în continuare concerte.

Frumoasa artistă a oferit, de curând, un interviu prin care a dorit să lămurească acest aspect. Mai exact, aceasta a vorbit despre faptul că starea sa de sănătate este una foarte bună, este solicitată în continuare pentru multe cântări și nu plănuiește să părăsească prea curând scena muzicii populare românești.

„De ce m-aș retrage? Nici nu-mi trece prin cap! Iubesc ceea ce fac, sunt sănătoasă, fericită, iubită, am contracte, de multe ori mi-e greu să fac față ofertelor concertistice”, a declarat Maria Dragomiroiu, pentru libertatea.ro.

„Nu mă gândesc să pun punct muncii mele, atâta vreme cât lumea primește cu fericire cântecele mele, primesc aplauze și am puterea să-mi duc mai departe drumul ales, așa cum mă știți, așa cum o făceam la început”,  a adăugat aceasta.

După cum a precizat chiar artista, este încurajată să își încânte publicul cât se va putea de mult, mai ales că are, în cercul său de prieteni, alți soliști de muzică populară ce încă urcă pe scenă deși au o vârstă mai înaintată.

„Iubesc ceea ce fac, sunt încurajată s-o fac mai departe și am, la rândul meu, modele la care privesc cu admirație”, a mai spus Maria Dragomiroiu.

Aceasta a făcut referire la o altă mare doamnă a folclorului românesc, și anume Irina Loghin, care încă susține concerte, deși are venerabila vârstă de 80 de ani, dar a menționat-o și pe Maria Ciobanu (81 de ani), care și-a anunțat retragerea.

„Privesc cu admirație și respect puterea de muncă a doamnei Irina, așa cum am aplaudat cariera încheiată a marii noastre soliste Maria Ciobanu, care, din păcate, și-a anunțat retragerea. Dumnezeu simt că-mi dă putere în ceea ce fac, nu încerc să le egalez anii de nobilă muncă, pur și simplu voi cânta cât o voi putea face cu demnitate”, a menționat aceasta.

Maria Dragomiroiu a oferit, în urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu pentru Antena Stars, răspunsul la o altă întrebare primită des din partea celor care o admiră. Întrucât se remarcă nu doar prin vocea deosebită, ci și prin podoaba capilară impecabilă, părul său fiind extrem de sănătos și lung de circa un metru. Interpreta a dezvăluit care este secretul cu ajutorul căruia și-l întreține atât de bine. Aceasta folosește o mască preparată din ingrediente naturale, accesibile oricui…

„Cea mai bună mască hidratantă pentru păr este cea din gălbenuș, ulei de ricin şi ulei de măsline. Eu pun cinci gălbenuşuri, dar este suficient unul singur pentru persoanele care au lungimea părului medie”, a mărturisit Maria Dragomiroiu.

Sursă: libertatea.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news