La puţin timp după ce Valentina Pelinel a născut, medicul său personal, Doru Herghelegiu, a oferit un scurt interviu unui site de specialitate, în care a vorbit despre operaţia de cezariană şi tot ce ţine de aceasta.
“În trecut, ca să fim sinceri, femeile erau supuse unui tratament mult mai dur în ceea ce privește travaliul. Suferința era substanțială. Actualmente, suferința e mult mai mică la o naștere naturală datorită analgeziei epidurale, dar nu în toate spitalele există aceasta posibilitate. Și, de multe ori, obstetricienii sunt puși în fața unui caz care evoluează greu, suferința maternă, fizică, provocată de durere e importantă și atunci se raportează la timpurile pe care le trăim. Nu e firesc să răsune spitalul de urletele unei femei, cum se întâmpla înainte. Nimeni nu-și mai dorește lucrul acesta. Eu am trăit asta cu zeci de ani în urmă, nu răsuna doar spitalul (Polizu – n. red.), ci și strada Buzești de urletele femeilor. În al doilea rând, e vorba de posibilitatea de a investiga mai bine nașterea, de a descoperi suferințe fetale cronice cu ajutorul ecografiei performante, a cardiotocografiei. Uneori, deși femeia își dorește să nască natural, stopăm evoluția nașterii naturale pentru a proteja fie fătul, fie mama. Deci, putem anticipa o serie de pericole. Din acest motiv, și indicațiile de cezariană sunt mult mai frecvente…