Home Stiri Mihai Bendeac a fost cucerit. Iată cine este femeia pe care a cerut-o în căsătorie!

Mihai Bendeac a fost cucerit. Iată cine este femeia pe care a cerut-o în căsătorie!

autor Mirela
Data publicării: Data actualizării: 955 views 2 minute timp de citit

Mihai Bendeac este, fără doar și poate, unul dintre burlacii cei mai râvniți din țara noastră. Acesta nu s-a ferit să recunoască public faptul că nu vrea să se însoare și, drept dovadă, pe degetul inelar al mâinii stângi și-a tatuat, în engleză, cuvântul „niciodată”.

Cu toate acestea, în urmă cu ceva ani, Mihai Bendeac a cerut-o în căsătorie pe Andreea Vasile, una dintre concurentele emisiunii Big Brother România. Deși despărțirea a fost una grea, aceștia au rămas prieteni.

„Sunt onorat că am fost logodnicul tău. Sunt fericit că, deși ai tăi ți-ar lua mâine un Mercedes, tu stai cu Golful 4 până când o să îți iei altceva din banii tăi. Îți mulțumesc pentru prietenia pe care o arăți și-acum familiei mele, tocmai de-aia noi te considerăm ca și cum ai fi a noastră. Am scris postul ăsta, fiindcă m-am sictirit să postez doar despre exemple de pitzi, curveturi și altele. Asta-i un post despre o femeie care și-a conștientizat existența și s-a schimbat enorm. Bravo, Andreea!!! Te iubim!!!”, au fost cuvintele lui Mihai Bendeac, potrivit cancan.ro.

În urmă cu mai bine de șase luni, actorul a acordat un interviu și a vorbit despre modul în care pandemia l-a afectat, în special din cauza depresiei de care suferă și despre care nu s-a ferit să vorbească public.

„Nu știu cum reușesc să-mi țin mințile la mine când nu e pandemie (n. red. – râde). Pur și simplu, a fost o perioadă normală a minții mele, care e la fel de plecată tot timpul. Dar, dacă trag linie după acest an, ai să râzi, dar am scos o premieră la teatru, am scris o carte, am filmat două sezoane ale unui show TV, am scris și am realizat niște spoturi care încă nu au apărut, dar mi-a plăcut foarte, foarte mult să lucrez la ele”, a spus juratul de la IUmor, în cadrul unui interviu acordat pentru cei de la urban.ro…

Sursa

Sursa

Abonează-te pe:Yve.ro news

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies