Mihai Mitoșeru și Noemi, decizie radicală, după 13 ani de relație


110

Toată lumea spera la împăcarea dintre Mihai Mitoșeru și Noemi, cu atât mai mult cu cât prezentatorul TV al emisiunii Se strigă darul! lăsase să se înțeleagă faptul că lucrurile mergeau înspre bine pentru ei.

Se pare că nu au mai găsit rezolvare pentru problemele de cuplu, iar astăzi au decis să își spună adio.

Cei doi au semnat actele la notar, punând capăt în mod oficial unei relații ce a durat 13 ani, dintre care au fost căsătoriți patru.

Vedeta și-a anunțat public divorțul printr-un mesaj scurt și la obiect pe care l-a postat pe contul său de Facebook.

„Doi oameni normali pot divorța și frumos, elegant, de bun-simt! Am semnat actele!

Sper sa fim Fericiți amândoi… separat!”, este mesajul pe care l-a postat Mihai Mitoșeru, alături de care a atașat o fotografie în care el și Noemi se sărută amical pe obraz.

Romică Țociu a reacționat imediat, remarcând paradoxul din spatele situației în care se află Mihai Mitoșeru.

„Finule ce paradox, ai emisiune cu nunți și tu divorțezi!”, i-a scris acesta.

Mihai Mitoșeru anunțase divorțul cu ceva timp în urmă, dar la acea vreme încă nu semnase actele.

„Am avut bunul-simt sa ascund elegant situația, dar a trecut prea mult timp și nu mai pot să fac pe prostul!

După o relație de 13 ani, am hotărât ca săptămâna viitoare să mergem la notar și să divorțăm! Nu ne mai înțelegeam, nu mai mergea, ne doream lucruri diferite.

(Eu voiam familie și copii, ea intrase în criza femeii de 32 de ani și și-a pus silicoane) și de trei luni a plecat la mama ei!

Știu ca ne iubim (e greu sa treacă după atâția ani), dar e mai bine așa!

Îi mulțumesc pt toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună (și au fost multe in 13 ani!).

Și vreau să fie fericită toată viața (chiar și fără mine), dar îmi doresc același lucru și pentru mine!”, a scris atunci Mihai Mitoșeru pe contul său de Facebook…

Sursa: viva.ro

loading...