Mihai Morar nu își neglijează fanii nici când se află în vacanță. Iată ce a scris acesta pe o rețea de socializare

Share

Mihai Morar se află împreună cu gemenele și soția sa într-o binemeritată vacanță la Saint-Tropez, dar asta nu îl oprește din a posta pe Instagram.

Mihai Morar nu își neglijează fanii nici când se află în vacanță. Iată ce a scris acesta pe o rețea de socializare

Mihai a decis să le „trimită” o scrisoare fanilor prin care să le povestească din experiențele lui.

„SCRISOARE DIN PORT
Să te trezești la 6 dimineața și să prinzi răsăritul aici. Măcar o singură dată în viață.

La ora la care echipajele curăță punțile, iar miliardarii pământului încă sforăie în burțile yachturilor de milioane de euro acostate în portul din Saint-Tropez. La câteva zeci de minute după ce cluburile de noapte și-au trimis la culcare snobii care au cheltuit mii de euro azi-noapte. Dimineața, când e prea târziu să mai auzi sunetul dopurilor de șampanie și încă prea devreme pentru asaltul miilor de turiști care își oferă drept suvenir un selfie cu bărcile făcute pe comandă.

Ai o oră, maxim două, la dispoziție ca să descoperi adevăratul spirit al Saint-Tropez. Aici, exact în locul în care «Dumnezeu a creat femeia», în 1956, când Brigitte Bardot se plimba desculță prin fața acestei terase roșii. Tot aici, în 1964, defila sergentul șef Cruchot în «Jandarmul din Saint Tropez».
Senequier e aici din 1887, din vremea în care Saint-Tropez era doar un sat de pescari. Oamenii vin și pleacă. Banii zboară și se îngroapă. Celebritățile se expun și apun. Rămân astfel de locuri. Iar magia lor vine exact din energia pe care fiecare persoană care a trecut pe aici a lăsat-o, alături de nota de plată.

Cărțile motivaționale numesc asta «Do What You Love» Moment. Și mintea, sufletul și trupul au nevoie de cât mai multe astfel de momente. Altfel, mintea adună frustrări, sufletul începe să cunoască ura, iar trupul se îmbolnăvește. Înțelegi de ce, parcă n-a fost nicicând așa, în zilele noastre atât de mulți oameni trăiesc sub imperiul urii, invidiei, pizmei, depresiei? Pentru că nu trăiesc ceea ce iubesc.

Cu drag,
Mihai Morar”, a scris moderatorul emisiunii „Răi, da’ buni” pe o rețea de socializare…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news