Minciuna, un păcat în fața Divinității

Share

Minciuna este un lucru destul de obișnuit și des întâlnit în zilele noastre.

Nu cred că există printre noi oameni care să nu fi mințit vreodată, să nu fi ascuns lucruri, indiferent de motivele pe care le-am avut, indiferent că am salvat ceva, pe cineva, pe noi înșine sau pur și simplu am greșit față de cineva și nu ne-am dorit să se afle.

Minciuna, după cum bine știm, este opusul adevărului. Și, de câte ori mințim, ne îndepărtăm de adevăr și păcătuim în fața lui Dumnezeu.

Minciuna, un păcat

Biblia spune că minciuna este un păcat și-L nemulțumește pe Dumnezeu. Primul păcat din această lume a fost o minciună spusă Evei. Cele zece porunci date lui Moise includ „Să nu depui mărturie falsă împotriva aproapelui tău”.

Anania și Safira au mințit în legătură cu o donație, cu scopul de a se arăta pe sine mai generoase decât erau cu adevărat. Petru le-a spus: „Anania, de ce ți-a sădit Satan minciuna în suflet, în fața Divinității?”. Judecata lui Dumnezeu a fost dreaptă: cuplul a murit ca urmare a păcatului lor.

Iisus s-a numit pe Sine însuși adevărul, viața și așteaptă ca cei care Îl urmează și cred în El să aleagă adevărul și viața. Adevărul înseamnă iubire, oferă speranță și curaj.

Adevărul trebuie spus în orice situație

Adevărul este o virtute pe care puțini dintre noi o au. După cum spuneam, niciunul dintre noi nu e fără de păcat, însă mulți realizează că greșesc și se întorc, mai devreme sau mai târziu, pe calea cea dreaptă. Noi suntem născuți din adevăr, din iubire. Suntem obligați să ne păstrăm viața în adevăr și iubire, pentru a-L răsplăti pe Dumnezeu pentru că ne-a dat-o.

Adevărul spus oamenilor poate declanșa conflicte, dar este calea cea mai sigură și corectă pe care o putem urma spre credință. Este calea spre Dumnezeu. Atât timp cât acel adevăr ține de noi înșine, personal, trebuie spus indiferent de circumstanțe.

Adevărul celorlalți

Dacă știm un adevăr despre alte persoane, fie ele apropiate sau nu, nu e datoria noastră să divulgăm acel adevăr. Cel mai indicat este să stăm deoparte, la locul nostru și să răspundem pentru propriile noastre fapte. Doar pentru ele vom da socoteală în cele din urmă.

Adevărul este o virtute

Dumnezeu spune mereu adevărul. El este Adevăr. Noi, oamenii, provenim din adevăr. Noi, ca și creștini, trebuie să creăm adevărul prin comuniune construită pe credință, care este clădită pe adevăr. Minciunea va strica întotdeauna fundația credinței și a adevărului. Este momentul să lăsăm deoparte minciuna și să trăim în adevăr, așa cum îi place lui Dumnezeu. Este important pentru noi să reclădim relația pe care o avem cu El și să-L urmăm pretutindeni…

Nu lăsați falsitatea și minciuna să pună stăpânire pe voi și să vă definească drept ceea ce nu sunteți!

Amintiți-vă, sunteți născuți din adevăr, în adevăr întoarceți-vă!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente