Home Stiri Mirela Vaida, primele declarații despre sarcina cu gemene: „Avem și nume pentru ele”

Mirela Vaida, primele declarații despre sarcina cu gemene: „Avem și nume pentru ele”

autor Mirela
Data publicării: Data actualizării: 169 views 2 minute timp de citit
  • Mirela Vaida are o familie foarte frumoasă, alcătuită din trei copii.
  • Cu toate acestea, prezentatoarea de la Antenă susține ca nu vrea să se oprească aici și vrea gemene.
  • Mirela a spus că ea și soțul ei au ales deja numele.

Mirela Vaida are o viață frumoasă, exact așa cum și-a dorit. Aceasta are o carieră înfloritoare și o familie foarte frumoasă, care este lăudată mereu de către fanii din mediul online.

Artista are trei copii, dar, cu toate acestea, a declarat că atât ea, cât și soțul ei își mai doresc doi copii. Prezentatoarea susține că vrea gemene, dar lasă totul în seama lui Dumnezeu.

Mirela Vaida își dorește cinci copii

„Două fete aș mai face, două, dacă mi le-ar da Dumnezeu gemene, ca să scap din prima, vai, aș fi cea mai fericită! Avem și nume pentru ele.

Numai că e timp pentru toate, dacă îți dă Dumnezeu, înseamnă că știi să le duci. Ne luăm cu treaba zi de zi, venim obosiți acasă, suntem rupți”, a spus aceasta, conform viva.ro.

Artista are multe sarcini, deoarece trebuie să aibă grijă de cei trei copii

„Ne împărțim atribuțiile, ăsta e cel mai important lucru. Copiii înțeleg perfect, ne este foarte bine când suntem doar noi, chiar suntem mult mai organizați aşa. Suntem cam peste tot împreună. De multe ori, soțul meu mă aduce la serviciu cu toți cei trei copii în maşină, eu îi pup pe toți la plecare, merg la emisiune, soțul meu merge şi îi culcă, le dă să mănânce, apoi vin toți să mă ia acasă. Suntem mult împreună, suntem o echipă, copiilor le place asta şi lucrurile funcționează foarte uşor.

În weekend, fac curățenie generală, cele 4 oale de mâncare, coc pâine. Îmi place să gătesc, mă relaxează, mă scoate un pic din rutina zilnică. Seara, dacă am spectacol, o iau pe Carla cu mine, mai ales că ea e fascinată de scenă. Şi astfel, sâmbăta dimineața sunt gospodină, sâmbăta seara sunt artistă, împreună cu orchestra live, împreună cu baletul teatrului şi asta mă împlineşte, mă simt bine, mă simt utilă”, a mai spus aceasta.

Sursa

Abonează-te pe:Yve.ro news

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies