HomeStiri Mondene Nadine s-a reapucat de liceu. La 40 de ani este în clasa a X-a

Nadine s-a reapucat de liceu. La 40 de ani este în clasa a X-a

autor Elena Yvette
Data publicării: Data actualizării: 1,1K views
Nadine-s-a-reapucat-de-liceu.-La-40-de-ani-este-în-clasa-a-X-a3 in Stiri Mondene

Nadine Voindrouh a deveni cunoscută datorită participării la show-ul televizat „Școala Vedetelor”. După această experiență, vedeta a prezentat numeroase emisiuni de televiziune.

Nadine-s-a-reapucat-de-liceu.-La-40-de-ani-este-în-clasa-a-X-a3 in Stiri Mondene

Vedeta s-a decis să scrie pe blogul personal povestea vieții ei și să confirme faptul că s-a reapucat de liceu acum, la vârsta de 40 de ani.

„Mă numesc Nadine Voindrouh, am 40 de ani, sunt clasa a X-a la fără frecvenţă şi am scris o carte pe nume «Îndeplineşte-ţi visurile şi planul tău cu tine».”

În 2003 am dat examenul de bacalaureat, după ce am absolvit un liceu cu profil Matematică–Fizică. Am picat examenul la matematică, eu având deja biletul cumpărat pentru a pleca din ţară.

Nu am reluat examenul şi am plecat din ţară, vreme de 7 ani, timp în care am studiat 5 ani actoria în Los Angeles, la şcoala de teatru şi film «Lee Strasberg», ca student full-time.

În 2010 m-am întors în ţară, m-am căsătorit, am făcut un copil şi am realizat că nu vreau să profesez actoria pentru că nu îmi place… Cumplit deznodământ după 5 ani de studiu. Mi-am dat seama că ce îmi plăcea în şcoală, de fapt, era să fiu studentă. Era să citesc literatură universală şi să dezvolt personaje, însă nu era suficient pentru a face o carieră şi a prospera din asta.

Am decis, în România fiind, să dau la o facultate şi să studiez psihologia sau sociologia, însă mi-am amintit că nu am luat examenul de bacalaureat…

M-am reînscris la bac, însă am realizat că nota pe care o voi lua la bac, nu va reflecta omul care sunt azi, nivelul informaţiilor acumulate sau calitatea lor, cât nu va reflecta nici potenţialul meu academic. Nu m-am prezentat la examen şi am decis să mă reînscriu la liceu, din nou, din clasa a 9-a. Zis şi făcut.

Anul trecut am reînceput clasa a 9-a, la profil uman, pentru că ce să vezi, m-a prins vârsta de 40 de ani în calitate de umanistă…

Am vrut să mă înscriu la un liceu de stat, undeva în zona rurală, pentru ca femeile beneficiare ale asociaţiei mele nonprofit, să mă vadă ducându–mă la şcoală, şi poate aşa vor fi inspirate să îşi continue educaţia, indiferent de vârsta lor. Ştiut fiind faptul că lipsa educaţiei este principala cauză a sărăciei în familiile zonelor rurale.

Nu m-am putut înscrie la un liceu de stat, deoarece, în România, poţi face liceul gratuit, la stat, o singură dată, iar eu mă bucurasem o dată de acest privilegiu. Am întrebat unde pot plăti şi cât pentru a putea face liceul, din nou, la stat. Nu există precedent, se pare, aşa încât directorii liceelor unde am vrut să mă înscriu nu au ştiut să îmi dea un răspuns.

Am reuşit, în cele din urmă, să mă înscriu la un liceu privat, iar de anul trecut am devenit elevă în clasa a 9-a, profil uman/ filologie.16

Ce însemna pentru mine reîntoarcere la şcoală

Pentru mine şcoala este ca o conexiune pierdută pe care am şansa să o repar. Reîntoarcerea la şcoală a devenit un simbol foarte important pentru tot ceea ce poate fi reparat/ vindecat/ refăcut, indiferent de vârstă.

Când sunt în bancă şi ridic două degete spunând «Domnule profesor… », mă transport în timp şi spaţiu şi redevin copilul care am fost, doar că de această dată, «copilul» este în control, copilului nu îi este foame, frică şi nici nu se simte în plus. Reîntoarcerea la şcoală aduce vindecare copilului din mine, implicit vindecând diverse laturi ale omului care sunt azi, laturi care nu am, poate, habar că sunt în dezechilibru. Pentru că, din păcate, aşa funcţionează lucrurile: Se întâmplă diverse în primii ani de viaţă, crezi că nu te-au afectat, dar ce să vezi, ani mai târziu, om în toată firea, plăteşti preţul acelor întâmplări.

Pentru prima oară în viaţă îmi fac lecţiile. Îmi fac lecţiile pentru că vreau, pentru că am penar, am caiete, am un birou, o lampă şi am un sistem întreg care mă susţine, familia. Pentru prima oară nu sunt pusă să fac altceva care să mă împiedice să studiez.

Când eram copil nu îmi făceam lecţiile, deși îmi doream asta. Nu aveam nimic din tot ce am descris mai sus, iar asta s-a văzut în rezultatele mele academice.

Îmi place să învăţ, îmi place să aflu, îmi place să ştiu. Am fluturaşi în stomac în drum spre şcoală din cauza curiozităţii care nu-mi dă pace şi care mă face mereu să mă întreb «Oare ce am să învăţ azi?».

Am multe lacune şi multe calităţi. Orele de istorie m-au făcut să realizez că nu ştiu nimic despre istoria României, lucru care m-a întristat profund. Pentru că nu am informaţie, nu am cum să respect anumite momente istorice, anumiţi lideri sau martiri, a căror implicare în anumite evenimente istorice îmi dau mie posibilitatea de a trăi în România, o ţară frumoasă, cu o limbă frumoasă şi cu nişte oameni minunaţi. Nu pot respecta nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu ştiu pe cine şi de ce… Trist.

Fac multe greşeli în scriere, însă nu simt jenă, nu pentru că nu am respect pentru limba română, ci pentru că ştiu că în fiecare zi mai învăţ ceva, în fiecare zi evoluez, progresez. În ritmul meu, aşa cum pe toate ar trebui să le facem. Fiecare în ritmul său. Nu am talent la geografie. Nu mi-am pus vreodată problema, însă cu certitudine la geografie trebuie să «tocesc» (cum spun colegii), pentru că natural nu pricep nimic. Râde toată clasa când ies la tablă şi mă chinui să găsesc oceanul Indian… Râd şi eu.

Am iubit logica, anul trecut. Îmi plac argumentarea şi gândirea corectă… Am studiat cu plăcere.

Am descoperit că iubesc matematica. Asta a fost o surpriză tare plăcută. Deşi de anul viitor nu mai fac matematică, fiind profil uman, şi deşi matematica de uman este mai lejeră, eu fac totuşi meditaţii săptămânale, studiind după culegeri cu exerciţii şi de olimpiadă. Am de gând să studiez matematica până la finalul liceului şi să ajung să fac mereu exerciţii de olimpiadă. Cred că la nivel inconştient, matematica a devenit un fel de călcâi al lui Ahile. Cred că undeva în capul meu, matematica este percepută ca pe un obstacol, iar omul care sunt, întotdeauna transformă obstacolele în oportunităţi, în avantaje, aşa încât am ajuns să investesc în matematică mai mult decât în gramatica, deşi, ai zice că de gramatică am nevoie mai mult, având în vedere că scriu în fiecare zi. Însă respect felul în care prioritizez matematica, înţelegând că are legătură cu iţele încurcate ale creierului uman şi nicidecum cu logica…

Iubesc şcoala la care mă duc. Este curată, iar profesorii au o dublă calitate, atât profesională, cât şi umană. Le sunt recunoscătoare pentru profesionalismul lor. Am şi profesori preferaţi pe care vreau să îi impresionez cu temele mele, ca un copil.

Îmi iubesc colegii. Oameni mari, cu copii acasă, cu serviciu, cu griji şi neajunsuri (unii dintre ei), care au înţeles că au nevoie de educaţie, şi vin… vin în fiecare săptămână cu lecţiile făcute sau nefăcute, cu speranţa că or să treacă anul şi cu bucurie că mai e puţin şi vor avea diplomă, pentru că de această dată, ei sunt în controlul vieţii lor şi al destinului lor. Îi admir, îi respect, îi iubesc”, a scris Nadine pe blogul personal…

in Stiri Mondene

Abonează-te pe:Yve.ro news
Loading RSS Feed