Nici nu ai spune că a născut! Cât de bine arată Sore la doar o lună de la venirea pe lume a lui Erin?

Share

În urmă cu o lună, Sore a devenit mămică pentru a doua oară. Vedeta a adus pe lume o fetiţă sănatoasă, ce poartă numele de Erin. Deşi nu a trecut mult timp de când a născut, cântăreaţa arată extraordinar. Mai mult, nu ratează nicio ocazie pentru a posta pe contul ei de Facebook fotografii cu ea şi micuţa Erin.

sore 1

„Parcă nici nu îmi vine să cred, nu îmi dau seama când au zburat cele nouă luni, când am trecut prin toate fazele dezvoltării lui bebe în burtică și iată-mă acum în pragul celei mai  fericite zile. Am fost, pe rând, plină de energie, nervoasă, leneșă, activă, pofticioasă, temătoare, optimistă.

Am permis tuturor să-mi dea sfaturi, vizibil emoționați și fericiți pentru mine. Cu unele am fost de acord, pe altele am preferat să nu le aud. Am mâncat cum am poftit și ce am poftit, însă am încercat să fiu conștientă că tot eu voi lupta să revin la silueta de dinainte (și zic eu, m-am descurcat onorabil),” a scris Sore pe blogul ei cu o zi înainte să nască.

sore 2

sore 3

sore 4

sore 5

Sursa foto: facebook.com

 


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente