Nu mai vrea decât divorţul! Antonia a refuzat banii lui Vincenzo!

Share

Antonia formează, de curând, o familie frumoasă alături de Alex Velea. Însă, fericirea artistei este încă umbrită de procesul de divorţ care parcă nu se mai termină. Din dorinţa de scăpa cât mai repede de numele Castellano, Antonia a renunţat chiar şi la pensia de întreţinere pe care Vincenzo ar fi trebuit să i-o plătească.

antonia_si_vincenzo

”Ar fi fost o posibilitate să solicităm această pensie, era dreptul ei. Nu se va întâmpla însă acest lucru, Antonia nu vrea așa ceva”, a declarat pentru Libertatea avocatul artistei, Ioan Todan.

”Cred că în două săptămâni se va termina totul, așa am fost anunțați, că ancheta socială ar fi în curs de finalizare, urmând să primim actele necesare la notar în cât mai scurt timp, la următorul termen, din luna martie”, a mai adăugat acesta.

Potrivit legislației italiene, Vincenzo Castellano ar fi putut fi obligat să-i plătească fostei soții o pensie de întreținere pe viață sau până în momentul în care aceasta s-ar recăsători. Dar pentru a găbi procesul, Antonia a renunţat la aceşti bani. Vedeta îşi doreşte acum să fie o femeie liberă pentru a-şi putea reface viaţa alături de Alex Velea şi băieţelul lor, Dominic.

antonia alex veleaSursa foto: enational.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news