Nu poţi ajunge la ORGASM? 5 greşeli ELEMENTARE care te sabotează

Share

Dincolo de abilităţile partenerului şi durata actului sexual, există şi alţi factori care te împiedică să ajungi la orgasm! Sunt aspecte la care nu te-ai fi gândit, aşa că ai face bine să le elimini din ecuaţie pentru a te putea bucura din plin de momentele de intimitate.

Nu poti ajunge la ORGASM 5 greseli elementare

1. Petreci prea mult timp aşezată pe scaun

Astfel pot fi afectaţi muşchii pelvieni, ducând la dureri în această zonă şi chiar incapacitatea de a atinge orgasmul, subliniază terapeutul Kat Van Kirk.

„Unii oameni nu observă această problemă decât după câteva luni în care petrec mult timp aşezaţi pe scaun, în timp ce altora le ia chiar şi câţiva ani să resimtă simptomele.”

Pentru a preveni această problemă, ridică-te de pe scaun la fiecare jumătate de oră dacă îţi permite programul. Dacă nu, fă o scurtă pauză după fiecare oră în care stai pe scaun. În cazul în care ai posibilitatea, fă câteva exerciţii care să îţi pună muşchii în mişcare, cum ar fi fandările şi genuflexiunile.

Un alt exerciţiu eficient pentru muşchii care te ajută să ajungi la orgasm sunt întinderile de tip fluture. Aşezată, de preferat, pe o saltea, cu genunchii desfăcuţi, înpreunează tălpile picioarelor. Cu mâna dreaptă aşezată deasupra gleznei piciorului drept şi mâna stângă deasupra gleznei piciorului stâng, ţine spatele drept, desparte genunchii cât mai mult posibil şi adu tălpile împreunate cât mai aproape de corp. Nu forţa şi nu încerca să atingi podeaua cu genunchii dacă musculatura nu îţi permite. Important este să simţi tensiunea la nivelul muşchilor. Menţine poziţia timp de 20-25 de secunde, relaxează genunchii şi apoi repetă exerciţiul.

2. Porţi des tocuri

Deşi arăţi extraordinar, atunci când alegi pantofi de tip stiletto îţi reduci şansele de a atinge orgasmul. Potrivit specialistului în ginecologie Eden Fromberg, de la SoHo OBGYN din New York, pantofii cu toc duc la apariţa unor modificări ale zonei pelviene şi a muşchilor psoas, care la rândul lor influenţează nervii şi muşchii din zona intimă.

„Când muşchii psoas sunt tensionaţi din cauza purtării pantofilor cu toc, nu pot transmite eficient mesajul excitării necesar pentru apariţia orgasmului”, explică Fromberg. Cu alte cuvinte, dacă aceşti muşchi nu sunt în formă, este mult mai greu ca o femeie să atingă orgasmul.

Citeste mai mult pe feminis.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente