O cercetatoare a descoperit din 1951 leacul pentru cancer, dar conducatorii lumii au tinut secret acest lucru pana acum


13793
loading...

Johanna Budwig, o biochimistă și farmacistă născută în Germania, a descoperit în 1951 leacul pentru cancer, însă acest lucru s-a aflat abia recent. Motivul pentru care a fost ținut în secret totul este că marii conducători ai lumii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a nu se afla.

Dr. Budwig a avut două doctorate și a fost nominalizată de șase ori la Premiul Nobel. Cu ajutorul descoperirilor uluitoare făcute de cercetătoare, aceasta a vindecat 90% dintre pacienții pe care i-a avut. Cu toate că numărul foarte mare de pacienți vindecați erau dovada că tratamentul propus de dr. Budwig funcționa, fără să aibă consecințe negative asupra organismului, conducătorii lumii nu au vrut să îi ateste rezultatele, deoarece companiile farmaceutice ar fi înregistrat pierderi uriașe. Așadar, foarte mulți oameni din toată lumea nu au auzit până în prezent de succesul acestei cercetătoare în lupta sa contra cancerului.

Am răspunsul împotriva cancerului, dar doctorii americani nu ascultă. Vin aici, îmi observă metodele și rămân impresionați, apoi vor să facem o înțelegere, să ia medicamentul în țara lor și să facă mulți bani. Eu nu fac asta pentru bani și refuz, din cauza asta nu sunt agreată de ei”, mărturisea dr. Budwig.

Este lesne de înțeles de ce nu s-a dorit atestarea acestui leac: dacă ar fi recunoscut oficial de către companiile farmaceutice, acestea ar da faliment, ceea ce, desigur, nu este scopul lor. Marii conducători ai lumii nu doresc expunerea acestui leac, deoarece profitul în industria farmaceutică ar fi serios afectat, iar aceasta este una dintre cele aflate într-o continuă dezvoltare. Cum ar mai putea face bani din medicamentele anticancer și tratamentele scumpe dacă leacul ar fi ieftin și la îndemâna tuturor?

Citește și:  Comoara tacerii - izvor de vitalitate spirituala

Este un fapt dovedit că toată lumea este expusă la cancer, din cauza toxinelor și radiațiilor ce creează mediul propice care favorizează dezvoltarea celulelor canceroase. Persoanele se îmbolnăvesc de cancer atunci când celulele se dezvoltă foarte mult și ating stadiul final, corpul devine acid, iar sângele pierde considerabil capacitatea de a transfera și transporta oxigen. De exemplu, la măsurătoarea cu un oximetru nivelul optim de oxigen din corpul persoanelor sănătoase este între 98 și 100, iar la persoanele bolnave de cancer este între 50-60.

Scăzând nivelul oxigenului, crește cel al toxinelor, cum este, de exemplu, dioxidul de carbon. Aceste toxine pot suferi mutații, pentru a fi capabile să primească energie dintr-un proces de fermentare a zahărului. Deoarece procesul biochimic nu este unul curat, acele substanțe toxice rezultate din fermentație nu sunt eliminate, ci se depozitează în țesuturi, îmbolnăvindu-le. Toxicitatea ridicată provoacă acidoză și foamete a oxigenului celular. În cele din urmă, acești factori favorizează proliferarea celulelor canceroase, iar consecințele sunt fatale pentru bolnavii respectivi.

Așadar, factorul principal pentru a combate cancerul este oxigenul, fapt dovedit și de către dr. Budwig. Tratamentul cercetătoarei presupune stimularea aprovizionării cu oxigen și ajustarea nivelului pH-ului din organism într-o stare alcalină. Mai precis, dacă se creează un mediu alcalin în organism și sângele primește mult oxigen, celulele canceroase mutante se distrug.

Rezultatele acestui leac, denumit „Protocolul Budwig”, sunt mai eficiente decât ale oricărei alte proceduri existente în prezent. Baza acestui tratament propus de dr. Budwig o reprezintă un amestec format din ulei de in și brânză de vaci sau brânză cottage organică. Pe lângă această combinație, cercetătoarea a implementat și abordarea unei diete sănătoase, cu un nivel scăzut de grăsimi, care favorizează oxigenarea celulelor. În plus, este importantă și expunerea la soare, întrucât reprezintă o sursă naturală de vitamina D, care luptă contra cancerului.

Citește și:  Superstiţiile: între mit şi adevăr

„Protocolul Budwig” constă în următoarele două etape:

Prima etapă

Prima etapă se bazează pe un amestec rezultat din brânză care conține grupările sulfhidril sau brânză cottage și ulei de in (bogat în acizi grași nesaturați Omega-3). Studiile realizate de cercetătoare au relevat faptul că organismul sintetizează exact cantitatea de Omega-3 de care are nevoie, după cum a declarat chiar aceasta: „Fără acești acizi grași, enzimele respiratorii nu pot funcționa și persoana se sufocă, deși îi este administrat un aer bogat în oxigen. Deficitul acestor acizi grași nesaturați afectează multe funcții vitale. Mai întâi de toate, scade cantitatea de oxigen disponibilă a persoanei. Nu putem supraviețui fără aer și mâncare; nu putem supraviețui nici fără acești acizi grași”. De regulă, tratamentul a fost administrat pe cale orală, dar în cazuri rare dr. Budwig a considerat că pacinenții respectivi aveau nevoie de clismă cu ulei de in.

A doua etapă

Această fază presupune o anumită dietă care se urmează minimum șase luni.

Iată planul pentru dieta specială:

  • Se face un amestec dintr-o lingură de ulei de in și două linguri de brânză cottage organică ce are un număr scăzut de grăsimi, pentru fiecare 45 de kg ale pacientului. Doza acestui amestec trebuie ajustată ținând cont de severitatea bolii și simptomele persoanei respective. Uleiul de in și brânza se trec printr-un blender timp de un minut, până se obține consistența necesară, după care, separat, se macină timp de un minut câteva linguri de semințe de in folosind o râșniță de cafea. Puneți amestecul de ulei de in și brânză într-un bol, adăugați inul măcinat și amestecați bine cu ajutorul unei linguri de lemn. Acest remediu se consumă o dată pe zi.
  • Se recomandă relaxarea stând la soare – în acest mod se ajută stimularea procesului de vindecare a minții și chiar a organismului.
  • Se bea doar apă purificată.
  • Se mizează pe legume și fructe proaspete, organice.
  • Alimentele se consumă imediat după ce au fost preparate, de preferință cât mai puțin procesate posibil.
  • Brânzeturile și uleiul de semințe de in se amestecă în proporție de 2 la 1, iar amestecul rezultat trebuie să fie omogen, uleiul să nu se mai observe.
  • Se consumă semințe proaspete de in…
  • Sunt interzise carnea, alcoolul, zahărul și grăsimile de origine animală, medicamentele și suplimentele.
Citește și:  Spune adio atacurilor de panica!

 

loading...
loading...