Home Stiri Oana Zăvoranu, declarații despre primul său copil

Oana Zăvoranu, declarații despre primul său copil

autor Buinoschi Andreea
195 vizualizari

Oana Zăvoranu a fost luată la întrebări de către fanii ei. O internaută a întrebat-o cum este viața ei fără niciun copil, iar actrița a reacționat imediat.

„Îți place viața fără copii? (no hate… eu am patru)”, a întrebat-o o admiratoare pe actriță. „Nu cunosc cum e viața cu copii, neavând… Deși nu e treaba nimănui să mă întrebe ceva atât de personal, am răspuns… Pe viitor, am să experimentez și viața cu copil… E toată lumea calmă acum?”, a răspuns Oana.

În cadrul unui podcast în care a fost invitată de curând, Zăvoranca a vorbit despre cele trei avorturi pe care le-a făcut, una dintre întreruperile de sarcină având loc chiar în timpul căsniciei cu Pepe.

„Da, de trei ori. Și am făcut întrerupere de sarcină, pentru că nu am simțit. Au fost o dată sau de două ori înainte și o dată era cu el, da. Dar nu am simțit niciodată să fac pasul ăsta cu niciun bărbat care s-a aflat în momentul ăla, adică la vremea respectivă, în viața mea. Oricum, era…

Eram mama aia cool, dar, pentru o femeie, cel puțin, îți vorbesc din punctul de vedere al unei femei, contează foarte mult bărbatul cu care faci… Nu există… Sau… nu știu cum să mă exprim ca să nu fiu înțeleasă greșit. Un copil este bine-venit, este un copil, dar știi cum e, parcă dacă e făcut cu ăla sau cu aia cu care simți”, a spus Oana în cadrul podcast-ului lui Cătălin Măruță.

„Divorțează Oana Zăvoranu de Pepe! Eu am divorțat de el înaintea lui, dar el nu știe. Nu sunt nebună. El a divorțat pentru că eu nu am mai vrut ca el să mă ierte. N-am să neg niciodată că ne-am iubit și că a fost o relație foarte frumoasă. Nu a divorțat Pepe de Oana, a divorțat Oana de Pepe. Nu era rănit. Un om rănit se ascunde, nu era rănit. Eu nu l-am mai iubit pe Pepe. Eu nu m-am căsătorit din ambiție cu altcineva. Am stat câțiva ani până când l-am găsit pe al meu, pe care îl iubesc pe bune”, a mai mărturisit aceasta…

Sursa

Sursa

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies