Așa cum era de așteptat, Oana Zăvoranu continuă seria atacurilor. De data aceasta, cel care a intrat în vizorul ei a fost nimeni altul decât Mircea Badea, la adresa căruia a avut o ieșire mai puțin violentă.
Se pare că actrița nu are o părere atât de rea despre prezentator, deoarece îl consideră inteligent, dar nu este mulțumită de modul în care se comportă. „Îl duce capul. Restul… Bălăceanca! N-are nici ăsta toată țigla pe casă”, a spus fosta soție a lui Pepe despre jurnalistul de la Antena 3.
Anul acesta, Mircea Badea a trecut printr-un eveniment extrem de neplăcut. Prezentatorul a fost la doar un pas de a-și pierde viața, dar a găsit puterea de a vorbit despre respectivul incident.
„Dacă apuc ziua de mâine, mai văd dacă merg în concediu. A fost un moment absolut parapsihologic din punctul meu de vedere. Conduceam spre Craiova, ieşisem de pe autostrada Bucureşti – Piteşti şi o luasem pe la Albota. La un moment dat, cred că aveam cam 60 km/h. Nici măcar în frânare nu cred că eram, practic, mergeam cu spatele. Mergeam aşa şi venea un şir de maşini pe contrasens. În faţa mea nu era nimeni, aşa că m-am gândit să apăs pedala să mă deplasez.
Şi cum veneau maşinile, deodată a ieşit una din şir, era o doamnă, am văzut-o chiar foarte de aproape. A virat exact înspre mine. Exact cum s-a întâmplat când am avut accident pe Valea Oltului, dar atunci era pe bază de polei. Eu m-am gândit atunci, în miimile alea de secundă, că nu există aşa ceva, nu mi se întâmplă asta mie din nou.
Trag de volan mult, frânez, ies, practic, un pic de pe şosea. Şi o văd că vine spre mine şi, când ajunge în punctul în care aproape mă atingea, trage iar de volan. A fost ceva inexplicabil! A intrat la loc în coloană. Şi eu m-am gândit că Bălăceanca a fost moartea. Mă crezi? Ăsta a fost primul meu gând. Şi am început să râd. Cred că a fost moartea, m-a încercat”, a declarat Mircea Badea…