Raluca și Pepe au decis să spună „Da!” în anul 2012, în primăvară. Înainte de a face acest pas, artistul a aflat că există mai multe fotografii cu Raluca, dar care nu sunt atât de decente pe cât s-ar vrea. Mai mult decât atât, pozele compromițătoare trebuiau să fie date presei chiar în ziua în care cei doi s-au cununat.
Atunci, Raluca Pastramă era însărcinată în luna a cincea, iar Pepe nu a văzut nimic rău în acele poze, deoarece susținea că este o fată extrem de cuminte care îi poartă în pântece prima fetiță. „Ştiam de pozele astea de mult! Avea 17 ani şi nu e nimic scandalos în ele! Mi s-au cerut 5.000 de euro să nu apară. E o fată gravidă foarte cuminte. S-au încercat fel şi fel de acuze. Eu am aflat de această manevră acum trei săptămâni, probabil ei au copt-o acum două luni”, le-a spus artistul celor de la Antena 1.
Mai mult decât atât, în urmă cu opt ani, Pepe a declarat că el a fost primul ei bărbat, chiar dacă ea a mai avut relații și înainte. „Eu am cunoscut-o pe Raluca în iulie. Ea face 21 azi. Eu nu cred că un om până la 20 de ani nu a mai avut vreo relaţie. Eu, după trei luni, cât timp am vorbit cu ea, am constatat că e virgină. Acel prieten al ei, cu care a stat câteva luni, a fost cu ea acum doi ani şi ceva. Ea şi-a făcut nişte fotografii singură în oglindă. Ea nu a postat aceste fotografii nicăieri şi nici nu le-a trimis celui care pretinde că le are”, a mai adăugat artistul.
La începutul lunii noiembrie, Pepe a anunțat că el și Raluca vor divorța. Cântărețul susținea că separarea va fi una la notar, pe cale amiabilă, de dragul celor două fetițe pe care le au împreună…