Home Stiri Pepe, dezvăluiri uluitoare din căsnicia cu Oana: „Aveam senzația că nu o să scap”

Pepe, dezvăluiri uluitoare din căsnicia cu Oana: „Aveam senzația că nu o să scap”

autor Buinoschi Andreea
195 vizualizari

Pepe și Oana Zăvoranu au revenit în atenția publicului, după cele două podcast-uri în care aceștia au fost invitați. Fiecare dintre ei a adus acuzații grave la adresa celuilalt, ambii dând vina pe celălalt pentru căsnicia eșuată prin care au trecut, iar Pepe susține că ceea ce l-a determinat să divorțeze a fost chiar triunghiul amoros în care a fost implicată Oana.

„Niciodată nu am pus eu punct. Nu mai era ok în ultimul an cu Oana. Era numai într-un proces, într-o ceartă cu toată lumea, într-o angoasă, numai așa. Când s-a dus și cu băiatul pe partea cealaltă, am găsit motivul, gata, la revedere. A fost picătura care a umplut paharul. A fost exact ceea ce aveam nevoie ca să scap, pentru că, uneori, aveam senzația că nu o să scap și mă certam cu toată lumea. Cumva, aveam o distanță față de toată lumea, pentru că ea ataca pe toată lumea”, a spus Pepe, conform spynews.ro, în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici.

„Tot respectul, atât timp cât se discută civilizat. Când nu ai cu cine să discuți, nu stai de vorbă. În cazul de față, nici măcar nu vreau să-i pronunț numele. Dacă tot apare fără motiv la TV, să nu apară că am vorbit eu de ea, pentru că vorbește prost de ani de zile din frustrare, pentru că nu-i mai răspund. Dacă i-aș răspunde, ar fi ok.

Mi se pare cea mai greșeală din viața mea. Ea este cea mai mare greșeală din viața mea, dar am învățat foarte multe și, învățând foarte multe din această greșeală, de aceea nu vreau să mai am legătură cu ea. Mă uit în trecut și nu îmi vine să cred: «Mă, ce dracu’ a fost în capul meu?»”, a mai spus artistul latino în cadrul aceluiași podcast.

Sursa

Sursa

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies