Piticu, tată în două săptămâni

https://yve.ro/wp-content/uploads/2015/09/p2.jpg

Fostul membru al trupei “Simplu” va deveni, peste două săptămâni, tatăl unei fetiţe pe care şi-o dorea de foarte mult timp.

piticu poza

„Am ales chiar şi numele. Soţia mea a vrut numele de Maria, iar eu am vrut Dariana. Aşa că am căzut amândoi de acord cu numele de Dariana Maria. Nu vreau totuşi să mă gândesc la momentul când va creşte, pentru că ştiu că voi fi un tată exigent”, a declarat pentru “Spynews” Dumitru Ionuţ, alias Piticu.

De când are această relaţie, artistul nu a dorit niciodată să dezvăluie detalii din viaţa sa intimă şi nici faptul că va deveni tată. „Am ţinut totul ascuns, pentru că soţia mea nu este persoană publică şi nu îşi doreşte deloc să apară. Am foarte mari emoţii, pentru că îmi doresc de şapte, opt ani un copil. La început îmi doream băiat, dar apoi am fost foarte fericit când am aflat că va fi fetiţă”, a mai spus Piticu.

Însă până la urmă, vestea cea mare a fost descoperită!

Sursa foto: spynews.ro

Abonează-te pe:Yve.ro news

Postat de Elena Rădulescu

Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor. Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *