Primul mesaj al DJ-ului dat dispărut: “Datorită vouă am ales ca de azi înainte să încep o viaţă nouă, să mă corectez şi să fac ce este bine!”

Share

După ce a alarmat toată ţara prin mesajul de adio postat pe pagina lui de facebook, Alex Dumitrache, DJ-ul care a fost dat dispărut marţi, a apărut. DJ Axu s-a întors acasă şi a ţinut să posteze un nou mesaj pe Facebook, în care le mulţumeşte celor care au fost alături de el în aceste clipe.

11800611_1127054687311279_5678601388873840805_n_640x640

“Buna ziua dragi prieteni!

Vreau să încep această postare prin a vă mulţumi tuturor pentru ajutorul şi susţinerea acordate în toată această perioadă.

Am rămas placut surprins în momentul în care am ajuns acasă şi am observat câtă lume s-a implicat, mai ales miile de oameni din toată ţara care nu mă cunoşteau.
Mesajele de susţinere pe care le-am citit de la voi mi-au ridica moralul foarte mult şi m-au ajutat enorm!

Vreau să îmi cer iertare pentru că v-am pus în situaţii dificile, pentru că aţi stat cu griji, pentru că v-am pus pe drumuri şi pentru stresul provocat!

Datorită voua am ales ca de azi înainte să încep o VIAŢĂ NOUĂ, să mă corectez şi să fac ce este bine.
Am greşit, am fost demoralizat, am crezut că am rămas singur…..iar voi mi-aţi dovedit contrariul şi mi-aţi deschis ochii. Mă simt dator tuturor şi o să vă dovedesc că eforturile voastre nu au fost în zadar.

Nu în ultimul rând vreau să mulţumesc celor din Mass Media care au mediatizat situaţia şi în acelaşi timp au ajutat cu toate că nu am vrut nici o secundă ca această poveste să ajungă la televizor.

Vă pup şi vă mulţumesc încă o data, să ne vedem cu bine!“, a scris Alex Dumitrache pe Facebook.

Sursa foto: facebook.com


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente