Radu Vâlcan, decizie radicală în timpul filmărilor pentru „Insula Iubirii”: „De teamă să nu…”

Share

Radu Vâlcan s-a întors în țară de aproximativ o lună, după ce filmările pentru Insula Iubirii s-au încheiat. În tot timpul în care a fost plecat, acesta a slăbit extrem de mult, iar despre acest lucru a vorbit în cadrul unei emisiuni televizate, dar și în mediul online.

„Motivul este foarte simplu. Fiind plecat timp de o lună la filmările pentru «Insula Iubirii», sezonul 6, chiar dacă intenția mea a fost de la bun început să mă ocup în continuare cu antrenamentele mele, sesiunile mele de alergat, acolo n-am avut timp absolut deloc, pentru că filmările se făceau într-un ritm puternic, alert. Filmam noaptea târziu până dimineața, timpul liber era dedicat odihnei și relaxării, motiv pentru care am avut grijă la alimentație.

De teamă să nu mă îngraș, pentru că, în Thailanda, tentațiile culinare sunt la cote maxime, m-am abținut de la a mânca anumite feluri de mâncare, am renunțat la carbohidrați, probabil acesta e motivul pentru care am slăbit destul de mult, șapte kilograme.

Din poze pare că am slăbit mai mult decât arată realitatea, foarte multă lume m-a întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă oamenii ăia nu îți dau de mâncare acolo. Pur și simplu, a fost ceva controlat și asumat”, a spus acesta la Antena Stars.

Mi-am făcut poza asta înainte să plec spre aeroport. Da, am slăbit, pentru că am filmat mult și nu am avut timp să fac sport. Și, pentru că nu am avut timp să fac sport, am fost atent la alimentație. Am eliminat carbohidrații, am consumat grăsimi de calitate, am alternat zilele de proteine cu fructele. Analizele îmi sunt în regulă. Sunt ok. Mâine, dis-de-dimineață, sunt în parc”, a mai scris soțul Adelei pe pagina sa de Instagram…

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente