Radu Vâlcan: „Îți promit că voi fi un bătrânel-tinerel deschis și înțelegător, că o să mă las de fumat.”

Share

Se pare că şi Radu Vâlcan face parte din categoria vedetelor care îşi publică în mediul virtual o scrisoare înduioşătoare de dragoste adresată fiului încă nenăscut. Soţia sa, Adela, urmează să nască în luna iunie. De curând, Radu a postat pe propriul său blog o scrisoare de dragoste specială pentru fiul său. 

vestea-pe-care-toti-fanii-adelei-popescu-si-ai-lui-radu-valcan-au-asteptat-o-ce-au-dezvaluit-cei-doi_3

„Puiul meu, pentru că a mai ramas puțin timp până ne vom cunoaște, m-am gândit să scriu câteva rânduri, gânduri pentru tine, gânduri pe care le vei citi la un moment dat. Știi, într-o zi mă întreba cineva dacă aș schimba ceva în viața mea. „Nimic”, i-am spus atunci. Acum îmi dau seama că am greșit! Aș fi schimbat tot, absolut tot, pentru tine! Acum mi-am dat seama că emoția pe care mi-o transmiți mi-am dorit-o mereu. Ești puternic în mine, mă faci să trăiesc! Ce să mai zic, o să ai cel mai fericit părinte! Acum, azi, pot sa îți promit că nu voi fi cicălitor, pentru tine voi încerca să schimb asta. Îți promit că voi încerca să văd lumea asta și altfel decât este, cinică și egoistă! Îți promit că voi fi un bătrânel-tinerel deschis și înțelegător, că o să mă las de fumat. Mă rog, asta rămâne între noi, să nu-i spui maică-tii. Îți promit că voi încerca să te fac să-i iubești pe cei ce m-au dezamăgit, mi-ar plăcea să fii tu mai înțelept. Gata, nu-ți mai promit nimic, poate nu mă țin de cuvânt. Nu de alta, dar bătrânețea o să mă facă să uit…! Un singur lucru este cert! Te iubesc”, scrisoarea lui Radu pentru copilaşul său, pe care îl iubeşte foarte mult şi îl aşteaptă cu mare drag.

Adela-Popescu-si-Radu-Valcan

12495099_1235266939835931_5258603220749364453_n

 

 Sursa photo: perfecte.ro; libertatea.ro; viva.ro

Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente