Raluca de la Bambi o face praf pe Maria Ilioiu la „Bravo, ai stil! Celebrities”: „Diva de mahala a mai «bifat» un adversar”

Share

Maria Ilioiu stârnește numeroase controverse în cadrul emisiunii Bravo, ai stil! Celebrities.

După scandalul cu Andreea Tonciu în care a fost implicată, aceasta a atacat-o și pe Raluca Tănase de la Bambi.

Aceasta din urmă nu a răbdat și a transmis prin intermediul contului său de Instagram un mesaj acid cu privire la Maria Ilioiu.

„Știți vorba aia cu hoțul strigă hoțul?

Și uite așa, diva de mahala a mai «bifat» un adversar.

Cu ghilimelele de rigoare, pentru că niciodată trotuarul nu poate fi înlocuit cu platoul de filmare.

Crești pe trotuar, îl iei după tine oriunde ai merge. Revenind la acuzele divei, mă declar înțelegătoare.

Și câinele meu, Bubu, atunci când vede un copac, ridică piciorul să facă pipi,

așa că pot înțelege de ce diva de mahala atunci când aude de Dubai consideră că și eu «vorbesc limba ei».

Noroc cu faptul că sunt sub lumina refectoarelor de 28 de ani, noroc cu emisiunile și proiectele muzicale în care mi-am demonstrat valorile, educația, studiile,

reușitele actoricești și muzicale, pentru că altfel, nu știam cum să combat.

Peace”, este mesajul pe care l-a scris Raluca de la Bambi pe contul său de Instagram.

Fanii emisiunii au reacționat imediat și s-au grăbit să o felicite pe Raluca pentru atitudinea pe care a luat-o în această situație.

„Felicitări, @ralucatanasebambi pentru munca depusă în toți acești ani și pentru faptul că ați reușit să rămâneți in lumina reflectoarelor indiferent de vreme.

Felicitări părinților pentru educația data și mulțumesc ca mi-ați făcut copilăria mai frumoasă!

P.S. Este pentru prima dată când urmăresc această emisiune și asta datorită tie! #riseandshine”, i-a scris Ralucăi o admiratoare…

„Îmi pare rău că nu i-ai dat această replică în direct”, este comentariul unui alt internaut.

Surse: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news