Raoul, despre problemele cu legea: „Am plătit cu vârf și îndesat”

Share

Rareș Cornel Borlea, cunoscut sub numele de scenă Raoul, s-a confruntat, de-a lungul timpului, cu anumite probleme cu legea. Invitat de curând în cadrul emisiunii Star Matinal, acesta a vorbit despre modul cum a încălcat legea, dar și cum a fost tras la răspundere.

Îndrăgitul cântăreț a mărturisit că i s-a întâmplat să nu fie atent la data expirării permisului de conducere, așa că, fără să intenționeze, a condus o perioadă cu permisul expirat. Drept consecință, a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare. Începând cu acel incident nefericit, artistul nu a mai șofat.

„Eu nu am probleme cu legea, am vorbit de foarte multe ori despre lucrul ăsta. Un om ca mine a păcătuit conducând fără permis, fără să știe că e expirat. Acest lucru a atras numeroase lucruri după el. Eu am plătit pentru acest lucru, pentru că nimeni nu este mai presus de lege, am plătit cu vârf și îndesat. Am avut un an și jumătate cu suspendare, a trecut și perioada aceasta, sunt bine, sănătos”, a spus Raoul.

Artistul și-a manifestat însă dezamăgirea că în presă apar numai știri despre viața sa personală, fără a se lua în considerare realizările sale pe planul muzical.

„Eu mă bucur că se scrie despre mine, dar să se scrie și că am făcut turnee în străinătate, că am vreo 500 de piese lansate până acum și că reușesc să văd lumea frumos”, a adăugat acesta.

Conform magistraților, Raoul a fost iertat deoarece se implică în activități sociale și este un cetățean responsabil.

„Motivele pentru care instanța a optat pentru aplicarea pedepsei amenzii și nu a unei pedepse cu închisoarea care să presupună anularea suspendării executării sub supraveghere conform art . 97 Cod penal, sunt reprezentate de faptul că prezenta faptă este prima săvârșită din cele pentru care inculpatul a fost condamnat, de faptul că, pentru o bună perioadă de timp, practica judiciară a permis prelungiri ale dreptului de circulație fără a face distincția între drept de a circula și fără drept de a circula, că natura profesiei sale este una care necesită deplasări în țară și în afara acesteia, că din actele depuse la dosar rezultă faptul că inculpatul se implică în activități sociale, că este cunoscut ca o persoană responsabilă, care își sprijină familia, prietenii, colegii”, se arată în comunicatul emis de magistrați, citat de cancan.ro…

Sursa: spynews.ro, cancan.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente