Răzbunarea poate să reprezinte o putere de sine, o putere pe care simțim nevoia să o exercităm asupra celuilalt din orgoliu, poate din dorința de a-i întoarce răul făcut sau din dorința de a ne simți puternici față de noi înșine. Dar răzbunarea este, cu adevărat, un act de curaj sau reprezintă mai degrabă un act de lașitate?
Emoțiile interioare
Înțelegerea modului în care emoțiile noastre ne pot influența comportamentul este importantă pentru cei care au emoții puternice și sunt mai vulcanici din fire, simțindu-se stăpâniți de emoțiile lor.
Cunoașterea emoțiilor și a gândurilor care fac și mai puternice aceste emoții interioare ne poate ajuta mult să ne dezvoltăm din acest punct de vedere și să înțelegem că greșim atunci când decidem să facem rău cuiva prin răzbunare.
Răzbunarea: cum se manifestă?
O mare problemă pe care oamenii o au și pe care refuză să o rezolve, neconsiderând-o problemă, este răzbunarea.
Pe de altă parte, răzbunarea este considerată și un mare păcat în Biblie. În Matei 5:38-42 este ilustrată această problemă a răzbunării și a violenței, sub forma unui verset. Acest verset prezintă un creștin care, decis să se răzbune pe fratele său care i-a greșit, a ajuns, de fapt, la extrema cealaltă:
„Ai auzit ce s-a spus: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Dar îți spun așa: Nu te lăsa pradă Diavolului. Dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt. Și dacă cineva te forțează să îl însoțești o milă, mergi cu el două mile. Oferă celui care cere de la tine și nu îl refuza pe acela care te are ca model”.
Prin aceste cuvinte, Iisus se referă la acțiunile Diavolului sau ale persoanelor rele. El consideră răzbunarea un păcat, iar dreptatea Îi aparține Lui.
De cele mai multe ori, o persoană rănită va reacționa agresiv față de cea care a rănit-o și va încerca să-i întoarcă acțiunile prin răzbunare (violență, injurii, insulte etc.).
Dumnezeu consideră că noi, oamenii, trebuie să fim tari în fața Diavolului, să nu ne lăsăm ispitiți de răutate și răzbunare, armele lui cele mai de preț.
Diavolul nu este văzut ca o stare, să nu se înțeleagă acest lucru, însă acțiunile lui sunt dintre cele mai rele și mai crude. Atunci când omul tinde să facă rău altui om se spune că este stăpânit de Diavol și că el este cel care-l manipulează și-l controlează în acele momente.
Dumnezeu explică modul în care un creștin trebuie să răspundă impulsurilor răzbunării: „cu răbdare și cu îngăduință, pentru că nimic rău nu rămâne nepedepsit”. El mai consideră că nu suntem noi cei în măsură să ne răzbunăm și că fiecare om primește după cum face.
Însă, niciunul din aceste cuvinte, niciunul dintre versetele biblice nu menționează faptul că nu ar trebui să ne apărăm familia sau țara, ci, mai degrabă, să nu confundăm răzbunarea personală cu injuriile.
Dreptatea divină
Toată dreptatea este mâna și inima lui Dumnezeu. Dar atât timp cât oamenii așteaptă dreptatea divină pe moment, pentru ca ei să se simtă fericiți, acest termen al dreptății va fi limitat de abilitățile finite ale omului însuși. Greșim prin răzbunare, dar greșim și crezând că ea se va realiza așa cum așteptăm noi.
Ce ne rămâne de făcut este să credem în dreptatea divină. Cel care crede își pune încrederea totală în mâinile lui Dumnezeu, înainte de a acționa pe cont propriu prin răzbunare. Cel care crede cu putere și cu mult curaj în Dumnezeu nu va avea nevoie nici măcar o clipă să își arate orgoliul și răzbunarea în fața nimănui, pentru ca va ști deja că ele vor apărea la momentul potrivit…
Și nu e niciun alt exemplu mai bun referitor la acest adevăr decât viața și moartea lui Iisus.
