Home Stiri Reghecampf se pregătește pentru depunerea actelor de divorț: „Laurențiu a încetat să mai simtă că poate continua”

Reghecampf se pregătește pentru depunerea actelor de divorț: „Laurențiu a încetat să mai simtă că poate continua”

autor Buinoschi Andreea
283 vizualizari

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Anamaria Prodan a stat de vorbă cu cei de la PlaySport și a recunoscut că, în momentul de față, lucrurile între ea și Reghecampf nu stau foarte bine. Deși impresara ar face orice pentru ca lucrurile să revină la normal între ei, se pare că Laurențiu își dorește să divorțeze.

Surse din anturajul celor doi soți au mărturisit că Laurențiu și Anamaria nu mai locuiesc împreună de aproximativ o jumătate de an, dar și că fostul antrenor FCSB își dorește atât de mult să divorțeze, încât, dacă Anamaria nu depune actele de divorț până la toamnă, o va face el.

„Și-a luat numai hainele de pe el și atât. Nu s-a despărțit de Ana pentru că voia să fie cu o altă femeie, ci, pur și simplu, pentru că nu mai erau fericiți împreună. Pur și simplu, Laurențiu a încetat să mai simtă că poate continua.

Problemele nu sunt de ieri, de astăzi, ci de vreo doi ani. Dar au mers înainte de dragul copiilor, și-au dat nenumărate șanse. Până nu a mai rămas nimic.

Este dispus să lase tot ceea ce are pe numele copiilor săi, numai să fie un bărbat liber. Reghe nu vrea un război cu Ana, ci un divorț amiabil, vrea să rămână prieteni de dragul anilor petrecuti împreună, dar, mai ales, al copiilor. În plus, vrea să fie un cavaler, așa că a rugat-o pe Ana să fie ea cea care cere divorțul.

Dacă ea nu va face acest demers până în septembrie, Laur va muta divorțul în instanță. Nimeni și nimic nu îl mai poate întoarce din drum, însă încă mai speră ca separarea să se facă în liniște, pe cale amiabilă”, au spus persoane apropiate celor doi pentru playsport.ro.

Sursa

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies