Ruptură definitivă între Bianca și Livian de la „Puterea Dragostei”? Iată ce s-a întâmplat!

Share

În ciuda faptului că Bianca și Livian au câștigat emisiunea, viitorul nu pare să se mai intersecteze. În mediul online circulă zvonuri conform cărora cei doi câștigători au sezonului cu numărul 2 s-ar fi certat și nu ar mai forma un cuplu. Se pare că totul ar fi început de la o mică dispută și, în niciun caz, nu a fost nimic mai serios.

Grupurile de fani sunt pline de zvonuri legate de acest subiect. Mai mult decât atât, a apărut și informația conform căreia Bianca a plecat la Tecuci, iar Livian a plecat la Cluj.

De ceva vreme, zvonul legat de despărțirea celor doi este din ce în ce mai pronunțat, dar și din ce în ce mai des întâlnit în mediul online. Fanii susțin că cei doi nu sunt împreună, ba chiar își argumentează cuvintele.

Primul lucru spus de fani a fost acela că Livian a plecat, în ciuda faptului că, inițial, a zis că va rămâne în București cel puțin două săptămâni. Dar se pare că indiciile nu s-au oprit aici, ochii vigilenți ai fanilor au observat mult mai mult de atât.

De asemenea, Bianca a plecat la Tecuci, dar fără Livian, deoarece tatăl său nu a vrut să îl vadă. Cu toate acestea, mama Biancăi are doar cuvinte de laudă la adresa băiatului. „După un an și trei luni de când nu am mai ajuns la mine, acasă, am niște emoții… Nu știu ce voi simți când voi vedea locurile pe care nu le-am mai văzut de atâta vreme. Însă, sunt nerăbdătoare să stau cu familia. Din păcate, am ales să merg la Tecuci fără Livian, tata este împotrivă, mi-a zis să vin fără el! Încă nu este de acord cu relația noastră! De aceea, a venit mama la București să îl vadă, să își formeze o părere. Mă bucur că ea l-a plăcut, probabil, în timp, și tata își va schimba modul de a gândi!”, le-a spus Bianca celor de la WOWBiz.ro…

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente