Sa spunem adevarul sau sa fim diplomati?

Share

O dilemă pe care am avut-o, cu siguranță, fiecare dintre noi, în anumite momente sau etape ale vieții. Cu toții am fost puși în situația de a alege între a spune adevărul – chiar dacă eram conștienți că este unul care va răni – sau a încerca să „îmbrăcăm” cumva situația astfel încât să oferim o speranță, să nu provocăm reacții negative, neașteptate, ș.a.m.d.

Este perfect valabil, însă, în același timp, faptul că, deși dureros, adevărul poate salva. Fie situația în sine, fie relații, fie oameni. Putem oferi drept exemplu acele persoane care nu reușesc să înțeleagă anumite lucruri sau chiar faptul că au greșit într-un anumit context – fie din orgoliu, fie din lipsă de informare. În acest caz, este chiar benefică prezența cuiva care să îndrăznească să îi arate realitatea, să îi explice lucrurile, bineînțeles, într-o manieră sinceră și civilizată.

Un alt exemplu ar fi acela al unui pacient care suferă de o anumită boală, dar care, în ciuda fricii și a emoțiilor care îl cuprind, este absolut necesar să știe exact ce se întâmplă, astfel încât să poată avea grijă de el și să urmeze tratamentul corespunzător, care să ducă spre vindecare sau spre ameliorarea stării de sănătate.

Pe de altă parte, există situația unui om aflat într-un stadiu terminal al bolii, ceea ce înseamnă, fără doar și poate, o afectare semnificativă a psihicului său. Aici lucrurile stau puțin altfel, trebuie să existe susținere permanentă din partea familiei și oferirea măcar a unui strop de speranță în ceea ce privește posibilitatea vindecării, pentru a evita renunțarea la luptă sau chiar dorința de a nu mai continua în acest mod.

De asemenea, această dilemă apare frecvent și în cadrul relațiilor, iar diplomația poate reprezenta deseori singura modalitate de a salva un cuplu.

În mod evident, nu există reguli în acest sens și orice situație lasă loc interpretărilor, dar diplomația este, de cele mai multe ori, cea care poate conduce la îmbunătățirea lucrurilor, la clarificarea sau chiar la salvarea lor.

Nu putem adopta un anumit comportament și nu există anumite reguli care trebuie urmate, însă trebuie cu siguranță să ținem cont că, atunci când intervenim în viața cuiva, trebuie să o facem cu măsură, cu sinceritate și, cel mai important, din dorința de a face bine, nu de a înrăutăți lucrurile…

Adevărul va rămâne întotdeauna cea mai bună cale, iar în situațiile în care contextul este unul mai delicat, iar noi ne simțim copleșiți cumva de situație, o doză de diplomație ne va fi de ajutor de fiecare dată.

 


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente