Sânziana Buruiană a trecut prin momente cumplite, dar puține persoane cunosc acest lucru. Aceasta s-a aflat în aceeași zonă unde a decedat, în 2013, mama Monicăi și Ramonei Gabor, Veronica Bulai.
Sânziana Buruiană a trecut împreună cu familia pe șoseaua respectivă, dar a realizat care era, de fapt, locul, abia după ce a văzut indicatorul.
„Sunt ok acum. Credința ne-a salvat. Mi s-a părut ciudat că la două minute am văzut indicatorul. Chiar am zis mereu că nu mă voi duce niciodată acolo. Este locul unde a murit mama surorilor Gabor, dar și bărbații au avut tot felul de întâmplări. Bine, noi treceam pe șosea. E posibil să nu aibă legătură cu locul, dar eu m-am gândit când am văzut”, a declarat de curând Sânziana Buruiană în cadrul emisiunii Star Matinal.
Sânziana Buruiană este căsătorită, din 2015, cu fotbalistul Nicolae Zuluf, iar împreună au o fetiță care poartă numele Izabela, născută în 2016. Micuța este foarte frumoasă, iar mama sa o înscrie deja la concursuri de Miss, deoarece își dorește ca fiica ei să se învețe încă de pe acum cu lumea modellingului.
„Repetăm acasă, îi place foarte mult. Mă copiază, îi place să se aranjeze. Și am zis să o duc și la concursul ăsta de Miss. Sunt două probe. O probă de ținută de zi și cea de-a doua probă de rochie de seară. Sunt coafate, dar fără machiaj.
La primul concurs am întâlnit niște cazuri și chiar am rămas șocată cum la trei ani poți să transformi copilul. Am văzut o fetiță de trei ani care părea vopsită. Sunt mămici care doresc ca copilul să meargă de mic la aceste concursuri. Și e o disperare, așa. E mare îmbulzeală”, a declarat Sânziana Buruiană…
„Am văzut fetițe care la cinci ani au prima linie de cosmetice pentru copii, parfumuri, șampoane sau propria păpușă și mi-aș dori să o implic în chestii de genul acesta”, a adăugat fosta asistentă TV.
Sursa: spynews.ro