Secretul tinereţii Sandrei Stoicescu. Câte operaţii estetice are?

Share

La vârsta de 41 de ani, Sandra Stoicescu arată senzaţional.

Secretul tinereţii Sandrei Stoicescu. Câte operaţii estetice are

Prezentatoarea are şi o moștenire genetică foarte bună, însă a declarat că are un secret, fără de care nu pleacă niciodată de acasă: cremele sale speciale.

Prezentatoarea a declarat că de când era mică îi plăcea să „împrumute” tot felul de accesorii de la mama ei. Nu a făcut vizite medicului estetician, însă este deschisă la această idee. Atunci când va considera că are nevoie de intervenții la nivelul feţei, va merge, cu siguranţă.

„Întotdeauna i-am luat parfumurile, i-am luat cremele, aşa că evident că am încercat foarte devreme cremele şi poate de asta arăt bine. La demachiere şi la creme nu renunţ niciodată. Am nişte borcănaşe de toate dimensiunile pe care le car după mine. Şi dacă plec într-o călătorie de o zi, am grijă să am cremele la mine: cea de ochi, cea de gât, cea de decolteu, cea de faţă, de zi, de noapte. Acum am descoperit una care face faţă foarte bine şi de zi şi de noapte. Nu-mi lipsesc cremele. Nu mi-au lipsit niciodată. Şi de corp, şi de faţă. Sunt foarte importante, mai ales că eu mă machiez deja de 23 de ani în fiecare zi, machiaj de televiziune, ceea ce înseamnă pudră, ceea ce înseamnă că tenul poate să fie afectat dacă nu-ţi alegi cu foarte mare grijă produsele. Sunt foarte atentă la produsele pe care le folosesc”, a declarat Sandra Stoicescu pentru Antena 1…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente