Home Fără categorie Simona Gherghe a transmis un mesaj emoționant după decesul Regelui Mihai I

Simona Gherghe a transmis un mesaj emoționant după decesul Regelui Mihai I

Data publicării: Data actualizării:
https://yve.ro/wp-content/uploads/2017/12/Simona-Gherghe-a-transmis-un-mesaj-emotionant-dupa-decesul-Regelui-Mihai-I.jpg

După ce s-a anunțat decesul Regelui Mihai I, Simona Gherghe a transmis un mesaj emoționant prin intermediul unei rețele de socializare.

Simona-Gherghe-a-transmis-un-mesaj-emotionant-dupa-decesul-Regelui-Mihai-I in Stiri Mondene

„Cea mai demnă figură a ultimilor zeci de ani. Un om luminos, cu un destin extrem de trist. M-a impresionat o poveste pe care am aflat-o la Peleş, acum vreo doi ani. În prima sa vizită în casa copilăriei sale, după 60 de ani, Regele aproape că a alergat pe scări, spre camera sa de la etajul al doilea. Mi-am imaginat scena asta şi mi s-a părut sfâşietoare. Aşa cum mi l-am imaginat pe copilul Mihai, desenând un avion, pe o coală albă, la biroul unde îşi făcea temele, vegheat dintr-o fotografie de bunica sa, Regina Maria. Drum lin în lumină, Majestate! Aţi îndurat prea multe aici, pe pământ, de la poporul acesta şi de la aleşii săi vremelnici…”, a scris Simona Gherghe pe o rețea de socializare.

in Stiri Mondene

Abonează-te pe:Yve.ro news

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site web

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies