Smiley a izbucnit în lacrimi la concertul aniversar

Share

Smiley a sărbătorit împlinirea a zece de carieră solo printr-un super concert aniversar ce a avut loc la Arenele Romane. La acest concert au participat mulți artiști, prieten de-ai lui Smiley, acest lucru emoționându-l și mai tare.

Smiley a izbucnit în lacrimi la concertul aniversar2

În timp ce cânta piesa nouă, „Confesiuni”, Smiley nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în plâns în timpul concertului. Acest lucru nu l-a oprit din a cânta, iar după ce a terminat piesa, le-a explicat tuturor motivul pentru care nu și-a putut ține în frâu lacrimile.

„Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta pe scenă. Nu m-am putut abţine din plâns, nu mi-am putut stăpâni emoţiile şi mi le-am manifestat aşa cum am simţit: am cântat şi am plâns. Emoţia pe care am trăit-o în seara asta n-am mai trăit-o niciodată. Sunt alături de familie, de prieteni, de colegi, de artişti pe care îi apreciez, alături de voi care ştiţi întotdeauna să-mi daţi aripi. Iubesc ceea ce fac şi vă iubesc pe voi care ne susţineţi atât de tare de fiecare dată. Vă mulţumesc pentru primire, pentru aplauze, pentru susţinerea de acum şi din aceşti zece ani. În seara asta a fost magic!”, a menționat emoționat Smiley.

La concertul aniversar, Smiley a interpretat 30 de piese din fiecare cei zece ani ai carierei solo. Acesta, pe lângă frumoasele piese, a mai oferit publicului și povești din viața lui pentru a se apropia de fanii pe care afirmă că îi iubește și îi apreciază enorm…

Pe scenă i-au fost alături cei mai buni prieteni și cei mai pricepuți artiști, cum ar fi: Alex Velea împreună cu fiul său Dominic, Cabron, Grasu XXL, Guess Who, Doc, Marius Moga, Feli, Damian Grăghici, dar și prietenii săi din trupa SIMPLU, Piticu și CRBL. Evenimentul a fost deschis de doi concurenți de la „Vocea României” care au făcut parte din echipa lui Smiley.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news