După ce Irina Fodor a fost surprinsă acasă la Ștefan Bănică junior, mai multe bănuieli au început să apară. Nu puține au fost persoanele care au spus că între cei doi ar fi mai mult decât o relație profesională, motiv pentru care, în cele din urmă, Ștefan Bănică junior a făcut câteva afirmații.
„Acasă sunt un om normal, aşa cum toţi cred că suntem în această ipostază. Sunt un tată care încearcă şi sper că şi reuşesc lucrul ăsta – să fie un catalizator pentru toţi cei trei copii ai lui, crescându-i în spiritul ideii de familie, de iubire şi de respect reciproc.
Sunt genul de bărbat căruia îi place să petreacă timp cu soţia lui, cu familia lui şi, în acelaşi timp, exact cum spunea Lavinia la începutul interviului, fiecare dintre noi cred că are nevoie de spaţiu, de libertate, de intimitate. Acasă pentru mine înseamnă intimitate. Poate şi de aici, în momentul în care intimitatea îmi este atacată, dau senzaţia că sunt intangibil”, a spus acesta pentru cei de la viva.ro.
Ștefan Bănică junior nu exclude posibilitatea de a mai avea un copil
„Am trei copii şi îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că toţi trei sunt mai mult decât mi-am închipuit. Nu mi se pare că un copil vine pe lume când vrei tu. Ai impresia că tu decizi când vrei să devii părinte. E doar o senzație. Mi se pare că lucrurile sunt predestinate. N-aş fi crezut niciodată că o să am un copil la 51 de ani, dar mă bucur enorm. Aşa că nu ştiu ce să răspund la întrebarea ta.
Alexandru are tot dreptul să se bucure de copilăria lui. Nu-mi doresc să fie arătat cu degetul că e copilul nostru. Doamne fereşte, nu ne ascundem de lucrul ăsta, dar nici nu-l băgăm în faţă doar de dragul de a apărea! Îmi doresc să se dezvolte exact ca un copil normal, fără presiuni venite din afară”, a mai spus Ștefan Bănică junior pentru sursa menționată anterior…