Cătălin Botezatu, căci despre el este vorba, a fost întotdeauna un mare cuceritor, însă există un lucru în legătură cu el despre care fanii nu știu. Cătălin Botezatu a cunoscut o femeie pentru care ar fi fost în stare de orice.
Această femeie se numește Dana Opsitaru și a fost un manechin de mare succes în Epoca de Aur. Relația lor s-a terminat destul de repede, însă Cătălin a rămas cu amintiri frumoase din acea perioadă. De curând, Botezatu a postat pe rețeaua de socializare câteva fotografii cu fosta lui iubită, alături de următorul mesaj:
„Dana Opsitaru… my first love and now my best friend” (prima mea dragoste şi acum cea mai bună prietenă).
Despre ea Cătălin a vorbit de mai multe ori spunând că e femeia care i-a marcat existența și a povestit clipele superbe pe care le-a trăit alături de ea, dar, mai ales, despre cum a reușit să cucerească o femeie care pe atunci era considerată inabordabilă.
În cadrul unei emisiuni televizate, Botezatu a declarat:
„Era mai în vârstă decât mine cu opt-nouă ani. Se purta cu mine ca o mamă, ca o amantă, ca o nevastă, ca o orice. Am cunoscut-o în urma unui pariu. Un coleg, manechin, mi-a zis: «Dacă te crezi așa fițos și consideri că toate femeile îți pică așa, stânga–dreapta, cucerește-o pe asta!»
«Da’ de ce tocmai pe asta?», am întrebat.«Pentru că are un copil, are foarte mulți bani și nu se uită la niciunul», mi s-a răspuns.
Ea avea o viață foarte tare, n-o interesau puștii aspirine ca mine. Am început o muncă asiduă de cucerire. Toți banii mei îi dădeam pe orhidee. Dumnezeule, câți bani am dat pe orhidee în perioada aceea!
După trei luni de încercări, a acceptat să ia masa cu mine la Capșa. A venit cu niște pantofi roșii cu toc înalt și cu un deux-piece cu fustă foarte scurtă și sacou cu umeri foarte mari. Era o apariție de-ți tremurau picioarele.
N-am mâncat nimic toată seara, deși comandasem tot felul de mâncăruri s-o impresionez. Am mers la ea acasă și-a urmat cea mai nebună partidă de sex pe care am avut-o multă vreme de-atunci încolo.
A fost un fel de refulare. Apoi, a intervenit mârșăvia mea, pentru că am continuat să merg în casa ei ca prieten al soțului, care era căpitanul Naționalei de baschet a României. Foarte delicat! Noi chiar ne iubeam, a fost dragoste.
A urmat o perioadă de demență. (…) De Crăciun, chiar am șantajat-o, i-am spus: «Dacă nu vii să stai cu mine, îmi tai venele!». În noaptea de Revelion, la 12 noaptea, când oamenii-și spun lucruri frumoase, Dana i-a spus soțului ei că are o aventură cu mine și că mă iubește foarte tare…”
În urma insistențelor sale, Dana a divorțat, însă relația lor nu a fost de lungă durată.
Niciun comentariu încă