Vaccinul 100% românesc. Află povestea acestuia spusă de Sylvia Hoişie

Share

Creatoarea vaccinului, Sylvia Hoişie, care a avut „norocul” de a simţi pe propria piele dramele Holocaustului, alături de foametea şi vremurile mizere din Transnistria, ne spune care este istoria din spatele acestui vaccin, care poartă numele de Polidin, fiind vorba de un vaccin 100% românesc.

Vaccinul 100% românesc. Află povestea acestuia spusă de Sylvia Hoişie 2

Vaccinul a prins viaţă la Institutul Cantacuzino, loc unde a ajuns să profeseze doamna Sylvia, fiind un vaccin care a ajuns să ofere protecţie faţă de infecţii pe durata a zeci de ani de zile.

Femeia a povestit despre un trai care a fost plin de lipsuri, dar şi despre persecuţia care a avut loc în perioada războiului.

Acesta este o parte din dialogul care a fost purtat cu doamna Sylvia Hoişie.

  • Care era viaţa unui student mai demult şi cum anume aţi ajuns să profesaţi în cadrul Institutului Cantacuzino?

„Condiţiile la facultate nu erau similare vremurilor de acum, eu nu aveam cămin aşa cum au majoritatea studenţilor în ziua de azi, dar am reuşit totuşi să fac cei şase ani de Medicină, iar în anul V de facultate m-am şi căsătorit. Soţul meu, Beno Hoişie, era şi el medicinist, dar în anul Vl a fost recrutat pentru Medicină militară şi a fost nevoit să plece la Bucureşti. În anul 1951 l-am născut pe băiatul meu, Andrei, şi un an mai târziu mi-am dat examenul de stat şi am fost repartizată de Ministerul Sănătăţii la Institutul Cantacuzino, pentru că specialitatea pe care am făcut-o la Medicină era Igiena. În timpul facultăţii am lucrat ca internă la spitalele din Iaşi, la un spital de medicină internă şi la cel de boli contagioase, unde, într-adevăr, am început să înţeleg şi să-mi placă medicina. Totuşi, la absolvire, nu am ales spitalul de boli contagioase, ci laboratorul şi aşa am ajuns la Institutul Cantacuzino din Iaşi, o secţie a celui de la Bucureşti.”

Vaccinul 100% românesc. Află povestea acestuia spusă de Sylvia Hoişie

  • Studiile făcute v-au ajutat să porniţi încrezătoare pe acest drum sau a fost nevoie să reluaţi totul de la început? A fost greu pentru dumneavoastră să vă adaptaţi meseriei de laborant?

„Această secţie se afla într-o clădire care era alăturată Spitalului Parhon, în care anterior locuiau medicii tineri şi surorile medicale. Ulterior, spaţiul a fost dat institutului, numai că el nu dispunea de încăperi necesare funcţionării unor laboratoare şi a fost destul de greu la început. O perioadă am lucrat la Institutul de Igienă, pentru că Institutul Cantacuzino din Iaşi, înfiinţat după cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1951, nu avea bani ca să ne poată plăti şi abia din anul 1953 am ajuns în institut, care era condus de către bacteriologul Petre Condrea, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi şi fost elev al celebrului microbiolog Ion Cantacuzino, un mare specialist în tetanos. Aici era o secţie de producţie pentru vaccin antitetanic, care ulterior era trimis la Bucureşti, spre a fi finalizat. Tot în acea perioadă se iniţiaseră o serie de cercetări în epidemiologie şi aici am fost eu repartizată, la cercetări epidemiologice şi de laborator…”

  • Cum a luat naştere ideea de a iniţia cercetările pentru acest vaccin?

„În străinătate, în ţări precum Franţa, Germania, Elveţia, chiar şi Polonia, se foloseau preparate imunostimulatoare pentru creşterea imunităţii, pentru ca organismul să poată lupta împotriva infecţiilor bacteriene. Şi aşa a venit ideea ca şi la noi, la Iaşi şi Bucureşti, să se încerce producerea lor. La Iaşi, din colectivul care a început cercetările făceau parte patru persoane, dar la Bucureşti erau mai mulţi. Eram cu toţii foarte tineri, media de vârstă fiind în jur de 25-26 de ani, şi plini de chef de lucru.”

  • Care a fost durata de creare a acestui vaccin, care este unul revoluţionar românesc?

„După şase ani de muncă s-a reuşit obţinerea acestui preparat pe care l-am numit Polidin. Nu mai ştiu de unde ne-am inspirat în alegerea acestui nume.”

  • Care este lista ingredientelor care stau la baza acestui vaccin 100% românesc?

„Am folosit pentru acest preparat numai ingrediente româneşti. Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franţa ca să-i aducem în România. Pe lângă microbii indigeni, în compoziţia produsului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu, dar putem spune că şi fiola constituia tot un ingredient…”

  • Odată ce a fost iniţiat întreg procesul de producţie a vaccinului, aţi avut parte de succes în ceea ce priveşte înregistrarea sa?

„Da, când partea de cercetare pe animale a fost finalizată, am făcut o cerere la OSIM, nu mai ştiu cum se numea exact pe atunci, preparatului i s-a dat dreptul de existenţă şi am primit hârtia de inovator, în primăvara lui 1966. Ulterior, Polidinul a fost testat la Laboratorul de Control al Medicamentului, unde s-a urmărit să se stabilească dacă are un efect pozitiv, să-l controlăm şi dacă nu are efecte secundare nocive asupra organismului.”

  • Care este modalitatea prin intermediul căreia aţi putut investiga dacă Polidinul nu are efecte adverse asupra stării pacienţilor cărora li se administra?

„L-am testat chiar pe noi. Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 ml de Polidin şi toate reacţiile au fost bune. Prin intermediul aceastei modalităţi am primit dreptul de a-l produce. După ce l-am produs, a început adevărata cercetare: să vedem în ce afecţiuni este eficient, dacă nu produce la copii efecte adverse, dacă putea fi prescris şi femeilor însărcinate, dacă nu avea o acţiune toxică asupra fătului. Apoi, am primit permisiunea de a-l testa pe comunităţi, pentru a vedea dacă poate fi făcut anterior perioadelor de gripă, iar rezultatele au fost din nou unele bune. Toată munca noastră era prezentată anual la sesiunile ştiinţifice ale Institutului Cantacuzino din Bucureşti, pentru că unitatea era atât de cercetare, cât şi de producţie.”

  • În ţară la noi, când a avut loc producţia acestui vaccin?

„Institutul Cantacuzino din Iaşi a început producţia cam în anii ’66. Munca de producţie a fost grea la început, pentru că nu aveam aparatură şi fiolam produsul doar manual, fără a avea niciun fel de aparatură în acest sens. În anii ’70 am obţinut maşini de fiolat şi aparatură care era una destul de modernă pentru perioada aceea…”

 

Sursa: adevarul.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente