Veşti bune pentru bolnavii de cancer. Un nou tratament anti-cancer a ajuns în România. Află acum ce presupune!

Share

Imuno-oncologia este o terapie nouă care a ajuns şi în România şi este gratuită prin Programul Naţional de Oncologie. Această terapie ajută sistemul imunitar să descopere cancerul şi să-l distrugă. Acest tip de tratament creşte speranţa de viaţă şi calitatea vieţii pentru pacienţii cu cancer care erau consideraţi incurabili.

„Această imuno-oncologie este, de fapt, felul în care putem să ne aliem imunitatea anti-tumorală în lupta împotriva cancerului, pentru că tumorile se comportă într-un fel similar cu bacteriile. Pentru bacterii avem antibiotice, pentru tumori avem alte metode. La fel cum antibioticele nu mai sunt eficiente la un moment dat pentru un anumit tip de bacterie, aşa se întâmplă şi cu tumorile, ele nu mai lasă imunitatea să-şi facă treaba. Imuno-oncologia şi-a propus să elibereze frâna pe care tumorile o pun imunităţii anti-tumorale.

Felul în care putem elibera frâna ţine de particularităţile diferitelor boli. Sunt tumori care reuşesc să inducă producerea unor substanţe care inhibă răspunsul imun, adică nu se mai realizează până la capăt cascada imunităţii. Atunci când organismul recunoaşte ceva care este străin, se generează răspunsul imun şi se propune să elimine ceea ce nu este propriu organismului. În momentul în care se inhibă partea de recunoaştere, tumorile se «deghizează» ca să nu fie recunoscute că nu sunt proprii organismului, ele disimulează. Alte tumori acţionează la alt nivel. Avem recunoscuta tumoră, avem soldaţii care luptă contra ei, dar tumora reuşeşte să blocheze producerea de noi trupe şi, ca urmare, soldaţii care apără organismul sunt tot mai puţini şi sunt copleşiţi…

Orice ajutor pe care îl putem crea ori la nivel de recunoaştere, ori la nivel de producere de soldaţi ai imunităţii, ori la nivelul competenţei acestor soldaţi de a distruge tumora, are implicaţii directe în rezultate, şi imuno-oncologia a făcut paşi importanţi în acest sens”, a explicat pentru Doctorul Zilei dr. Răzvan Curcă, medic oncolog.

Veşti bune pentru bolnavii de cancer. Un nou tratament anti-cancer a ajuns în România. Află acum ce presupune


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente