Xonia se confruntă cu probleme de sănătate care îi dau mari bătăi de cap. Aceasta a fost diagnosticată cu o boală autoimună, motiv pentru care nici la emisiunea Survivor nu a putut participa foarte mult.
„Am luptat cu depresia înainte să mă îmbolnăvesc, iar anxietatea a venit după ce am fost diagnosticată și am căzut iar într-o depresie cruntă. M-a ajutat foarte mult familia mea, care mi-a fost întotdeauna alături. Sunt extrem de norocoasă cu familia pe care o am, dar cel mai mult eu m-am ajutat, bineînțeles, cu sprijinul persoanelor dragi, dar și cu specialiști care m-au îndrumat. Este o vorbă: «Dacă nu vrei să te ajuți pe tine însuți, nimeni nu te poate ajuta» și este foarte adevărat”, a spus Xonia pentru cei de la viva.ro.
Xonia a reușit să devină o versiune mai bună a sa
„Am evoluat foarte mult ca persoană, mă cunosc cel mai bine acum, mi-am vindecat traumele, mi-am rezolvat fricile, am făcut schimbări majore în viața mea privind alimentația, stresul și m-am reconectat cu spiritualitatea și cu Dumnezeu.
Am muncit foarte mult cu mine, iar pandemia a venit la un moment potrivit pentru mine, fiindcă am avut timp să mă concentrez asupra mea, neavând alte priorități decât propria sănătate. Am ajuns să accept și să înțeleg de ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat și am vorbit despre acest subiect, pentru că vreau să pot să ajut și alte persoane care încă nu au ajuns să «not give a fuck» (să nu le intereseze – n.r.) despre ce zic cei din jur.
Este important să fii înconjurat de persoane care te acceptă așa cum ești, te înțeleg și nu te judecă. Mental health is real (sănătatea mintală este adevărată – n.r.) și este foarte important să aducem awareness (conștientizare – n.r.) și să lucrăm la noi înșine, pentru a ajunge să fim mai echilibrați emoțional!”, a mai spus artista pentru sursa menționată anterior…