Actorul care spune despre el ca are fata de „salariu’ minim pe economie”. Cine este comediantul?

Share

Este un actor foarte cunoscut datorită grupului de comedie din care face parte. În același timp, acest actor joacă și în foarte multe reclame comice.

Actorul care spune despre el ca are fata de „salariu' minim pe economie". Cine este comediantul?

Foarte multă lume nu știe că acest actor a fost timp de șapte ani depanator.

Este vorba despre Radu Gabriel, cel mai simpatic mustăcios din grupul de comedie Vouă.

Actorul care spune despre el ca are fata de „salariu' minim pe economie". Cine este comediantul?

Actorul a declarat în stilul său caracteristic că rolurile pe care le primește sunt datorită chipului de om cu „salariu’ minim pe economie”.

„Dacă am faţă de salariu minim pe economie, în ce naiba să joc, în «Othello»? Joc şi eu ce îmi dau oamenii ăştia: eu sunt Nea Mitică, Nea Vasile, Nea Gigi, Nea Traian, Nea Stoian. Tot un «nea» sunt. Aşa mi-e faţa, ce să fac? Câştig o pâine cu faţa asta!”, a declarat actorul Radu Gabriel pentru Libertatea.

Actorul este cel mai mulțumit că este profesor și la Universitatea de Teatru și Film din București. Faptul că își vede studenții în toate filmele este răsplata lui cea mai mare…

„Eu sunt tare mândru, fiind şi un fel de antrenor la UNATC de vreo 30 de ani, sunt foarte bucuros să văd oameni cu care am lucrat când erau studenţi, îi văd atât de buni în toate filmele, fără excepţie, sunt excepţionali! D-aia zic că filmul e puţin, copiii ăştia, dacă vin de 20-25 de ani încoace înspre teatru şi înspre film, imensul lor talent şi marea lor disponibilitate ar merita mult mai multe filme”, mai spune Radu Gabriel.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente