Află ce este deochiul şi cum te poţi feri de el!

Share

De mii de ani, oamenii au crezut în puterea deochiului, acesta fiind menţionat chiar şi în Biblie, în Sfânta Evanghelie după Marcu, fiind descris ca un “ochi pizmaş”. Interesant este faptul că deochiul porneşte atât din admiraţie, cât şi din invidie faţă de o anumită persoană.

În rândurile care urmează vei afla mai multe despre acesta, dar vei găsi şi câteva sfaturi despre cum te poţi feri de el.

  • DEOCHIUL CEL ADUCĂTOR DE NENOROCIRI

De cele mai multe ori, persoana care a fost deocheată va începe să se simtă lipsită de puteri, va avea senzaţii de leşin şi, mai ales, se va plânge de dureri de cap. Acest fenomen nu poate fi explicat de către cercetători, iar unii oameni consideră că este un lucru necurat la mijloc.

Un lucru destul de interesant este faptul că, odată ce a fost rostită o rugăciune, cea mai folosită fiind “Tatăl Nostru”, potrivit Fundaţiei Soros România, sau un descântec, persoana în cauză va începe să se simtă mai bine din senin. Lumea satului încă abundă de zicători conform cărora deochiul aduce boală grea şi nenorociri, iar singurul mod de a scăpa este să te foloseşti de credinţă, aceasta incluzând simboluri religioase, cum ar fi cruci sau busuioc binecuvântat.

În alte state ale Europei, oamenii se feresc de acest lucru care se abate asupra lor folosind talismane sub forma unui ochi pentru a întoarce privirile rele, iar în India, sunt folosite broderii sau bijuterii care conţin bucăţele de oglindă pentru a întoarce energiile malefice.

  • CUM FUNCŢIONEAZĂ DEOCHIUL

Potrivit unor credinţe, nu orice persoană poate folosi puterea deochiului pentru a face rău altcuiva, ba chiar mai mult, se consideră că acesta este un “har” prin intermediul căruia se pot transmite energii negative doar focalizându-ţi privirea asupra celorlalţi. Un detaliu destul de semnificativ aici este faptul că, deşi admiră anumite capacităţi, acea persoană care posedă această “putere” îşi doreşte în adâncul sufletului ca cei din jur să aibă parte doar de nenorociri la fiecare pas, iar energiile negative vor fi direcţionate asupra celuilalt.

Un studiu care, din păcate, nu a fost încă recunoscut de comunităţile ştiinţifice, aparţine psihiatrului american Colin Ross. Acesta a descoperit că ochii pot transmite anumite energii electromagnetice asupra altora, lucrul acesta putând da naştere unei schimbări bruşte în starea de spirit a acelor persoane.

  • PERSOANE DESPRE CARE SE CREDEA CĂ DEOACHE

Conform tradiţiei ebraice, femeile bătrâne erau adesea acuzate că deochiau bebeluşii tinerelor însărcinate.

În zona Mării Mediterane, unde predomină persoanele cu ochii negri sau căprui, s-a născut credinţa conform căreia cei cu ochi albaştri sau verzi sunt persoane primejdioase care aruncă nenorociri dintr-o singură privire. Trist este faptul că, din această cauză, în Evul Mediu, persoanele cu această culoare a ochilor erau torturate şi condamnate public. Lucrurile au mers chiar şi mai departe, întrucât se considera că o femeie necăsătorită şi care nu avea parte de copii putea face rău, din invidie, copiilor altora.

  • CUM PROTEJEZI COPIII DE DEOCHI

În mediul rural, bătrânii îţi vor spune întotdeauna că, pentru a-i proteja pe cei mici, trebuie să îl scuipi în frunte de trei ori, rostind, în acelaşi timp, un descântec. Această tradiţie provine de la vechii evrei care considerau că, murdărind faţa copilului, invidia celorlalţi va fi ţinută deoparte…

Un alt obicei păstrat este de a face un zbenghi în fruntea copiilor, folosind cenuşă din sobă pentru a ţine deochiul la distanţă. Se mai poate pune o aţă roşie la mâna celui mic sau să poarte un obiect vestimentar de culoare roşie pentru a avea acelaşi efect.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente