Brigitte Sfăt a dorit să își ia viața? Iată ce spune vedeta despre acest lucru!

Share

În decursul vieții sale, Brigitte Sfăt a trecut prin nenumărate momente grele care au pus-o la pământ.

Se pare că aceste probleme au determinat-o să aibă gânduri negre peste care a reușit să treacă destul de repede, cu ajutorul celor din jur.

Brigitte a decis să vorbească despre aceste momente grele care i-au marcat viața.

„Am fost printr-o țară străină operată și mi-am dat seama că sunt singură și că o să pierd totul. Mi-am dat seama că mama m-a făcut singură și că voi muri singură. Dacă Ilie m-ar fi iubit, m-ar fi prețuit atunci când m-a avut. Am muncit șapte ani pentru a reface totul, am pierdut casa, am pierdut un milion de euro, am pierdut libertatea și apoi am luat-o de la zero. Cred că atunci când ai credință în Dumnezeu, nu îți dă mai mult decât poți să duci. Nu pot să fiu ipocrită să spun că nu mi-am dorit să-mi iau și viața. Atunci îl aveam doar pe fiul meu, dar atât timp cât suntem sănătoși, mai ales cu capul, putem să le facem pe toate. Eu, în momentul în care am siguranța aceasta financiară, mi-am pus întrebarea «Ce mă face fericită?». Îmi doresc să fiu iubită și să iubesc, îmi doresc o persoană care să fie jumătatea mea, să empatizeze cu mine, să nu fie egoistă. Din păcate, relația mea cu Ilie s-a stricat. Eu mi-am dorit copil cu el, i-a promis fostei soții că nu o să facă niciodată copil cu mine. Prietenii lui Ilie nu m-au acceptat, nu știu dacă mă iubește. Dar eu vreau să fiu fericită. Prima decizie pe care am acceptat-o a fost să plec din casa lui…”, a povestit Brigitte în cadrul unei emisiuni TV.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news