Celine Dion arată senzațional la 49 de ani

Share

Celine Dion este un alt om! Arată incredibil, se îmbrăca altfel și are o altă atitudine pe scenă. Celine Dion a avut o apariție de senzație la Billboard Music Awards, iar cei prezenți la eveniment au răsplătit-o cu aplauze.

Celine Dion arată senzațional la 49 de ani
Unul dintre cele mai emoționante momente ale show-ului a fost interpretarea hitului „My Heart Will Go On”, pentru a sărbători 20 de ani de la lansarea filmului Titanic, unde Celine Dion a asigurat coloana sonoră. Interpreta a fost foarte emoționată, dar a trăit din plin acele minute, arătând încă o data că trece printr-o perioadă foarte bună din punct de vedere muzical.
Celine Dion arată senzațional la 49 de ani 1
Celine Dion a purtat o rochie impresionantă, grațioasă, senzuală. Artista în vârstă de 49 de ani a ales să poarte la acest eveniment o rochie albă, lungă, cu volum în zona umerilor, fapt care i-a evidențiat corpul perfect.
Celine Dion arată senzațional la 49 de ani 4

Rochia i-a fost pusă în valoare și de bijuteriile purtate. A purtat cercei cu diamante, dar și un inel spectaculos, estimat la trei milioane de dolari, marca Harry Kotlar, care a strălucit aproape la fel de tare ca artista…
Celine Dion arată senzațional la 49 de ani 5
Celine Dion și-a pierdut soțul în urmă cu un an. René Angélil avea 73 de ani și nu a fost doar soțul, ci și managerul artistei. Celine Dion a avut o relație extraordinară cu soțul ei, pe care l-a cunoscut când ea avea 14 ani.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente