Cine a indraznit sa ii spuna lui Teo Trandafir ca nu stie sa se imbrace?! „Imediat a venit și mi-a zis că sunt de babă”

Share

Despre Teo Trandafir putem să spunem numai cuvinte frumoase: este una dintre cele mai puternice femei din România, este printre cele mai longevive femei de televiziune şi are apariţii foarte stilate şi moderne.

Cine a indraznit sa ii spuna lui Teo Trandafir ca nu stie sa se imbrace3

Ceea ce nu ştiam despre Teo Trandafir este că nu este pricepută în arta stilului vestimentar. Vedeta a făcut o declaraţie neaşteptată şi a spus că este norocoasă că are stilişti care îi aleg hainele. Atunci când nu are lângă ea stilistul, există fiica ei care îi da sfaturi importante de care ţine cont cu sfinţenie.

„Hainele sunt haine, pantofii sunt pantofi. După părerea mea, cel mai important atribut al unei femei trebuie să fie curăţenia, respectiv igiena. Eu nu investesc foarte mult în pantofi, pentru că îi port de foarte puţine ori, şi atunci prefer să fie ghete cât mai apropiate de un preţ decent, ca să poată fi multe, astfel încât tot timpul să le pot schimba şi să am senzaţia de igienă în pantof. Când ai senzaţia că este ceva în neregulă în pantof, nimic nu-ţi merge.

Cât despre haine, astea sunt haine pe care noi le primim special pentru aşa ceva, le purtăm şi apoi ele se duc în direcţii necunoscute mie (se referă la cele pe care vedetele le primesc spre purtare în emisiuni şi la evenimentele mondene – n.r.). Există stilişti care se ocupă de noi, nu ne îmbrăcăm noi, pentru că eu, de exemplu, sunt de o lipsă de gust ieşită din comun! Dacă vreţi ceva care să fie îngrozitor de kitsch, vă rog să mă chemaţi, vă fac cumpărăturile cu mâna mea. Cu mine nu te pui. Dacă sclipeşte, este perfect”, a declarat amuzată Teo Trandafir pentru Libertatea.

Chiar dacă Teo Trandafir este paralelă cu stilul vestimentar, este o femeie norocoasă pentru are lângă ea un om care îi dă sfaturi gratuite şi utile. Este vorba despre fiica ei, Maya…

Cine a indraznit sa ii spuna lui Teo Trandafir ca nu stie sa se imbrace2

„Ea face cumpărăturile. Slavă Cerului că i-a dat Dumnezeu gena asta a bunului-gust. Le potriveşte şi îmi arată ce cu ce merge. Să vă povestesc cu fiica mea: avea vreo cinci-șase ani atunci, ieşim la cumpărături şi văd eu o pereche de pantofi, o splendoare. Imediat a venit şi mi-a zis că sunt de babă. Am zis «OK.» şi m-am dus şi m-am înfipt în alţii, la care fii-mea mi-a tăiat-o imediat, spunându-mi că nu o să-i port niciodată, pentru că nu am curaj. Şi aşa a fost”, a mai povestit Teo Trandafir.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news