Demi Lovato, mărturisiri despre dependența de droguri

Share

După ce a împlinit vârsta de 20 de ani, Demi Lovato a avut două vieți total diferite. Una era cea pe care o afișa publicului, imaginea unei cântărețe aflate pe punctul de a îmbrățișa succesul, despre care nimeni nu ar fi gândit vreodată că ar avea vicii.

demi

A doua imagine era cea din spatele scenei, acolo unde artista tânjea după droguri și alcool, ajungând la punctul în care nu rezista niciun moment fără ele.

Cam așa sună trecutul lui Demi Lovato, despre care a vorbit în cel mai recent documentar al ei, publicat pe YouTube.

„Ascundeam cocaină în avion, în baie, pe unde apucam. Am avut o perioadă de două luni în care nu a trecut nici măcar o zi fără să consum droguri”, a declarat artista.

Una dintre persoanele care cunoșteau foarte bine situația în care se afla Demi Lovato era chiar managerul ei, Phil McIntyre, care a fost profund dezamăgit de stilul de viață al cântăreței. Acesta a declarat că a încercat să o ajute, însă procesul de recuperare nu a fost deloc ușor, din contră. El a menționat că vedeta a fost internată în diverse clinici, unde se făceau mari eforturi pentru a o ajuta să scape din „groapa” în care căzuse.

demi8

Conform managerului ei, Demi Lovato evada din clinici pentru a-și putea cumpăra și mai multe droguri.

Toate aceste probleme cu care s-a confruntat cântăreața i-au adus o serie de schimbări, astfel, atât managerul ei, cât și alte persoane din echipa sa au fost pe punctul să renunțe să mai colaboreze cu ea.

Tot managerul ei a declarat că cea mai sigură cale prin care Demi Lovato putea să scape de dependență era să întrerupă orice legătură cu traficanții. „Ideea a fost să renunțe la telefonul mobil, unde avea toate contactele salvate”,  a declarat Phil…

În momentul în care a realizat că își pierde prietenii și riscă să rămână fără viitorul pe care îl visa, Demi a făcut eforturi mari pentru a se recupera și a început să investească voință și răbdare în recuperarea ei.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news