Depistează cancerul de sân în fază incipientă: 6 sfaturi preţioase

Share

Deşi anumite persoane pot avea o predispoziţie pentru dezvoltarea cancerului mamar, experţii susţin că oricare dintre noi poate lua măsuri pentru a depista boala în stadiul incipient şi a putea astfel să o trateze înainte de a fi prea târziu.

 Depistează cancerul de sân în fază incipientă

Fă-ţi o mamografie chiar dacă te consideri prea tânără

Niciodată nu este prea devreme ca să ai grijă de sănătatea ta. O mamografie te-ar putea scuti de multe neplăceri mai târziu. Începând cu vârsta de 40 de ani, însă, acest lucru trebuie să facă parte din rutina ta anuală. Astfel, descoperit la timp, cancerul de sân are toate şansele să fie învins.

Adresează-te unui medic cu experienţă

Îţi poţi face o mamografie la orice spital, dar diagnosticul, după testare, este cel care îţi decide viitorul. De aceea este important ca medicul care îţi citeşte analizele să fie unul cu experienţă. De profesionalismul lui ţine ca problemele să fie identificate cu uşurinţă, iar tratamentul propus să fie cel corect. În astfel de probleme, un medic neexperimentat poate eşua.

Descoperă toate sfaturile AICI.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news