Fiica lui Adrian Minune în lacrimi la tv. Ce a făcut-o pe Carmen să plângă

Share

Carmen Simionescu a plâns în cadrul unei emisiuni de televiziune în timp ce vorbea despre noua ei melodie. Tatăl ei a intrat în direct prin apel telefonic și și-a emoționat fiica până la lacrimi.

fiica-lui-adrian-minune-in-lacrimi-la-tv-ce-a-facut-o-pe-carmen-sa-planga

Carmen Simionescu a fost invitată în emisiunea Teo Show pentru a vorbi despre cea mai nouă melodie a sa. Numai că discuția pe care artista o purta cu prezentatoarea s-a transformat în una foarte emoționantă, după ce Adrian Minune a intrat în direct pentru a vorbi despre cariera fiicei sale. Carmen nu s-a putut abține să nu lăcrimeze.

„Muzica ei este genială. Voi sunteți cei care dați notele, eu, ca și părinte, o văd cel mai bine. Deocamdată e la început, cu toate că a plecat ca din tun, e mai greu să se mențină. Să-i ajute Dumnezeu să aibă de zece ori valoare mai mare decât mine”, a precizat Adrian Minune.

Despre „You Got It”, care a fost lansată chiar astăzi, Carmen Simionescu susține că este un nou stil față de ceea ce cânta până în prezent. Motivul pare a fi maturizarea artistei, care a împlinit de curând 19 ani.

„Noua mea piesă aduce o direcție nouă, este în limba engleză și este chiar plăcută de cei mai tineri. Pe lângă direcție și muzică, avem o atitudine nouă. Până acum am avut piese gen Domino, iar acum pot să atașez o altă atitudine, am împlinit deja 19 ani”, a mărturisit artista…

De partea de imagine a pieselor sale se ocupă chiar iubitul ei. Bogdan Daragiu este un tânăr regizor care este responsabil de videoclipurile melodiilor sale. Pe lângă muncă, pe care cei doi nu o neglijează deloc, îndrăgostiții își fac timp și pentru ei. De curând, Carmen și Bogdan s-au întors dintr-o escapadă romantică de la Paris, iar pentru Ziua Îndrăgostiților, planurile sunt deja făcute: pleacă în Los Angeles.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente