Geanina Ilieș a demisionat de la Antena 1!

Share

Geanina Ilieș și-a dat demisia de la Antena 1, după șase ani în care s-a aflat la pupitrul știrilor. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook, motivele invocate ținând de băiețelul vedetei dar și de planurile personale pe care și le-a făcut.

geanina ilies

„Iată că a venit momentul să-mi iau rămas bun de la pupitrul Observatorului și să mă concentrez mai mult pe proiectele mele personale, la care am lucrat în ultimul timp. Este o decizie pe care am luat-o personal. Acum, după vârsta de 30 de ani, simt că am nevoie de un restart în proiectele de viață, care să-mi ocupe zilele săptămânii și nu sâmbetele și duminicile, weekend-urile pe care aș vrea să le dedic de acum exclusiv copilului meu și familiei.

În următoarele câteva luni voi lua o mică pauză în ceea ce privește televiziunea, timp în care îmi voi pune la punct proiectele pe care îmi doresc să le lansez din toamnă”, a scris vedeta Antenei 1.

„Mulțumesc publicului telespectator pentru toate gândurile bune, dar și colegilor de la Observator, care multi dintre ei s-au transformat în adevărați prieteni. Vă aștept cu drag, pentru ultima oară, în weekend-ul ce va urma, la Observator… să ne luăm rămas bun”, a mai scris știrista pe rețeaua socială.

Sursa foto: facebook.com


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news