Iată drama prin care a trecut jurnalista Andra Gavril! „Mâna e vânătă de sus până jos pentru că aseară a mai avut o criză”

Share

Cunoscuta jurnalistă Andra Gavril a decis să vorbească despre relația abuzivă care i-a marcat viața, pentru a încuraja toate femeile care trec prin așa ceva să vorbească, să ceară sfaturi și să nu se închidă în ele.

„Promisiunea nu e respectată niciodată”

„La început e haios, atent, vesel, plin de pasiune, entuziast, doar ochi și urechi și promite că așa va fi mereu. Treptat îți câștigă încrederea, îți află toate slăbiciunile, îți spune câteva  lucruri care te fac să vrei să îl protejezi, să îi dai putere, să îl aperi de oamenii răi care i-au distrus speranța. Într-o zi îl prinzi cu o  minciună. Urmează o criză de nervi pentru că ai aflat minciuna. Pe urmă vine o promisiune. Promisiunea nu e respectată niciodată. Apare, în  schimb, amânarea. Apoi agresiunea verbală. Apoi umilirea. Minimizarea – «Nu ești bună de nimic, ești bătrână, ești provocatoare, ești vinovată pentru nervii mei, tu mă faci să fiu violent». Te izolează, îți schimbă rutina, te controlează, vrea să știe tot ce miști. Îți reproșează că te-ai schimbat și că o minciună, o înjurătură, o vânătaie pentru că te-a strâns mai tare de mâini nu contează. Mâna e vânătă de sus până jos pentru că aseară a mai avut o criză. Te-a aruncat de colo-colo prin casă. Ai făcut un atac de panică, iar el a urlat la tine că ești nebună și îl înnebunești și pe el. Când a văzut că nu mai poți să respiri, că îl implori să te lase să ieși pe ușa pe care a încuiat-o și a băgat cheia în buzunar, că te învinețești în timp ce te strânge de gât, are un moment de mărinimie și aruncă pe tine, pe jos unde zaci, apa dintr-un lighean de rufe. Îți spune «Handicapata dracu’, că iei un pumn de pastile și m-ai înnebunit și pe mine, uite!» Apoi îți spune să te calmezi că e totul OK, iar el te iubește. Ce naiba, doar știi că nu ar fi în stare să te omoare. Într-o seară trage niște Ketamină și i se rupe iar filmul. Intră într-o  stare de letargie, iar când își revine urlă iar la tine. Încerci să fugi, să scapi. Te aruncă între scaunele mașinii și demarează. Apoi frânează, apoi demarează, apoi frânează. Te aude cum te rostogolești printre scaune și banchetă. Te aude că icnești. Știe că te lovești la fiecare  frână, la fiecare demaraj. Urlă «Acum te potolești?». Scapi, alergi spre cel mai apropiat loc cu oameni. E un spital. Te doare tot și urli în tine. Nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai trăiești. Sunt Andra. Am iubit un om care m-a călcat în picioare, care mi-a rupt sufletul pentru totdeauna, care mi-a spulberat încrederea în oameni, care m-a dezumanizat, care a încercat să mă omoare. Trupul este încă în viață. Sufletul m-a părăsit din decembrie 2017”, a povestit jurnalista Andra Gavril.

Toate femeile ar trebui să fugă de relațiile bolnăvicioase

Toate femeile ar trebui să învețe să se detașeze de relațiile bolnăvicioase și să nu mai facă niciun compromis, indiferent de situație, deoarece, mai repede decât și-ar putea imagina, pot ajunge precum Andra, iar asta le-ar distruge încet, încet, dar într-un mod sigur și iremediabil…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news