Invata sa traiesti prezentul! Iata de ce a trai in prezent este una dintre realizarile umanitatii

183

Nu mai există dubii cu privire la faptul că fiecare dintre noi a venit pe acest pământ cu o chemare, cu o misiune de îndeplinit, cu un talent înnăscut. Iar acestea ne-au fost dăruite pentru a ne bucura de ele, a le dezvolta și a le arăta și celorlalți cât de importante și minunate sunt.

Invata sa traiesti prezentul! Iata de ce a trai in prezent este una dintre realizarile umanitatii

La fel de clar este însă și faptul că, fără un efort susținut, talentul se poate „pierde undeva pe drum” sau poate rămâne nedescoperit, din păcate, așa cum se întâmplă în multe cazuri.

Avem tendința continuă de a ne dori întotdeauna mai mult sau altceva decât ceea ce avem deja. Acest lucru reprezintă, de fapt, permanenta noastră nemulțumire, nerealizând că o putem cataloga chiar drept o aroganță, o insultă adusă Divinității.

A-ți dori să evoluezi și a-ți dori mai mult nu este un aspect negativ, însă doar atunci când este vorba de dorințe legate de evoluția sinelui, de spiritualitate, de educație ori de sentimente frumoase care ar trebui să ne guverneze.

Noi însă exprimăm acest „mai mult” în ceea ce privește lucrurile materiale, fără să ne gândim, măcar o clipă, la cei care nu au nici măcar apă sau pâine, spre a putea supraviețui. Iar asta este teribil de nedrept. Și împotriva naturii, am putea spune.

De aceea, un echilibru, o doză de cumpătare, o măsură în toate nu ar strica, ci ne-ar fi absolut necesare tuturor.

Din păcate, am uitat complet parcă să ne bucurăm de lucrurile simple. Am uitat să apreciem frumosul, arta, muzica, un zâmbet, un gest. Noi ne proiectăm gândurile în viitor, ne dorim mereu altceva, ceea ce practic înseamnă că uităm să trăim cu adevărat și să fim ancorați în prezent.

Nu este de mirare că budiștii spun că principala cauză a nefericirii este dorința.

Da, pentru că nu știm să trăim aici, acum, în prezent. Nu acordăm timp, nici atenție lumii frumoase care ne înconjoară, naturii, peisajelor, oamenilor. Suntem într-o permanentă căutare de altceva, într-o continuă fugă, în permanentă mișcare după ceva ce noi considerăm că ne lipsește, când, de fapt, noi avem totul aici, chiar în acest moment.

Astfel că putem afirma cu toată convingerea că una dintre marile realizări ale omului este aceea de a trăi în prezent. Iar clipa de acum nu se poate și nu merită a fi comparată cu nimic – trecutul nu mai poate fi adus înapoi, viitorul nu a sosit încă și nici nu putem să știm vreodată ce va aduce.

Și atunci de ce să pierdem timp prețios regretând sau făcând planuri, când avem chiar în fața noastră însăși viața, care este absolut fascinantă? E păcat…

Nu mai aștepta, prezentul este o binecuvântare! Trăiește acum!