De curând, actriţa Medeea Marinescu a oferit un interviu unei reviste locale, unde a mărturisit cum anume a reuşit să treacă cu brio peste cele două evenimente frumoase din viaţa sa, şi anume, momentul în care s-a căsătorit şi a devenit mămică, având în vedere faptul că este o actriţă foarte apreciată şi ocupată mai mereu cu diverse proiecte.
„Noi oamenii, ne facem un plan de viaţă pe termen lung, dar el e grevat de planurile pe termen scurt, iar acestea din urmă suferă mereu modificări. Uneori prea multe. De unde şi starea de tulburare, de confuzie şi, finalmente, dezechilibrul. Asta e ceea ce s-a întâmplat şi cu mine: modificările de „traseu” m-au dus în diverse „halte”. Îmi dădeam seama că trebuie să schimb macazul, ştiam în ce direcţie voiam să merg, dar nu întotdeauna aveam putere să acţionez. Într-o astfel de haltă am poposit după ce l-am născut pe Luca, pe băiatul meu.
Imediat după naştere, am plecat în Franţa, pentru filmul „Donnant Donnant”, apoi, la încheierea filmărilor, deci după trei luni, m-am întors în România şi am devenit mamă, sută la sută, ca timp. Căci telefoanele nu sunau, nimeni nu mă solicita, nu se întâmpla nimic pe tărâm actoricesc. Atunci am intrat într-o panică teribilă. A fost o perioadă extrem de dificilă la nivel psihologic. Simţeam că eu, ca persoană, nu însemnam doar mama lui Luca şi soţia lui George (operatorul de film George Dăscălescu) şi atât.
Am început să mă întreb „Unde sunt eu, în toată ecuaţia asta?”. Parcă mă pierdusem pe mine însămi, printre toate elementele care-mi umpluseră viaţa – iureşul lunilor din urmă, frenezia filmărilor, fericirea maternităţii. Noroc că n-a durat mult, până când situaţia s-a dres: cam la un an după naşterea lui Luca, am început iar să lucrez – mult spre foarte mult, mi-am intensificat ritmul vieţii şi am turat iar motoarele.
Apoi, paradoxal poate, munca asta intensă m-a dus într-un alt punct limită: am realizat că viaţa mea iar nu mai era în armonie, că trebuia neapărat să decelerez sau, mai exact, să nu mai accept să fac, în profesie, orice, oricum şi în orice condiţii, sub imperiul entuziasmului. Mi-am însuşit principiul ăsta şi, astfel, am izbutit ca, în ultimul an de zile, să reduc motoarele şi să regăsesc echilibrul dintre profesie şi viaţa de familie. Şi a mai fost ceva care mi-a dat de înţeles că perioada asta profesională s-a consumat şi iar trebuie să schimb macazul: faptul că ajunsesem să fiu frustrată de lipsa de timp. Pur şi simplu, voiam să stau mai mult cu Luca şi cu George. Aşa că acum, din fericire, pot spune că am reechilibrat balanţa. Rămâne să şi menţin acest echilibru. Adică asta încerc. Spun „încerc”, pentru că niciodată omul nu poate să-şi controleze viaţa, în procent de sută la sută. Evoluţia noastră depinde nu doar de propriile hotărâri, ci şi de un imprevizibil, de un inefabil…”
Sursa photo: cinemagia.ro
